5 unități de cazare în Zetea cu grădină, unde poți plăti cu vouchere de vacanță

Sebastian_Photography/shutterstock

Localitatea Zetea este situată în valea râului Târnava Mare, la 12 km de Odorheiu Secuiesc și la 550-575 m altitudine. Locuitorii săi au devenit renumiți pentru prelucrarea lemnului și fabricarea șindrilelor, iar prin meşterii tâmplari, mobila acestor ţinuturi este binecunoscută şi peste hotare. Una dintre zicalele secuilor din Zetea este următoarea: „suntem făcuți din praf și trăim din lemn”. Primele note scrise referitoare la această localitate pot fi găsite în documentele papale de la începutul anilor 1330.

În Zetea, turiștii sunt atrași de numeroasele porți secuiești, de costumele tradiționale colorate și de bucătăria secuiască. Zona are și numeroase atracții naturale: cetatea Zetea, Deșag, lacul de acumulare din Subcetate, Șicasău, Vărșag, Liban, valea Izvoare, munții Harghita Mădăraș, Alexandrița.

Dacă ajungi în Zetea, te sfătuim să vizitezi biserica romano-catolică, construită între anii 1912-1914. Aceasta este cea mai mare biserică catolică din zonă. De asemenea, cetatea Zetea, situată în vârful dealului Deșag, este o rezervație arheologică ce merită vizitată pentru a te conecta cu energia locurilor. Satul antic era situat la nord de satul actual pe dealul Csellő (Cselle). Istoria spune că, atunci când au venit tătarii, locuitorii săi alergau de aici până la Kerekdomb (Dealul Rotund) situat la confluența râurilor Târnava și Șicasău. Și, de asemenea, conform poveștilor tradiționale, când tătarii au distrus satul, doar două case de moară au rămas neatinse.

Pe lângă obiceiuri și istorie, locul este recunoscut pentru ospitalitatea oamenilor, căci peste 60 de familii din zonă găzduiesc turiștii din toată lumea și sunt gata să le arate împrejurimile, să îi servească delicatese tradiționale și să stea la povești de dimineața până seara. Toate aceste elemente, fac din Zetea un loc autentic, de poveste, care te ajută să „evadezi” din tumultul cotidian de zi cu zi. 

Dacă vrei să descoperi mai mult poveștile și tradițiile locului, noi am pregătit pentru o tine o listă cu 5 unități de cazare care să îți transforme experiența într-un sejur memorabil și unic. 

NAP Park Zetea 

NAP Park Zetea

Complexul NAP Park Zetea este ideal pentru grupurile mari de turiști ce vor să își petreacă sejurul în stil transilvănean, având o capacitate de 40 de camere și, în total, 125 de persoane. 

Reprezentanții unității de cazare garantează că singurele sunete pe care le vei auzi vor fi ciripitul păsărilor și murmurul pârâului, NAP Park Zetea devenind, astfel, oaza ta de natură și relaxare. 

Cabanele complexului sunt construite din lemn și sunt înconjurate de păduri verzi și peisaje spectaculoase. Printre facilitățile complexului, se numără ciubărul, piscina, accesul la saună, grădina și zona verde și parcarea. 

Pensiunea Ibi 

Pensiunea Ibi

Următoarea cazare din lista noastră este Pensiunea Ibi, pensiune ce are capacitatea de 12 persoane (5 camere). Unitatea de cazare are 2 margarete și promite a fi un loc ospitalier și confortabil, perfect pentru zilele de explorare ale locurilor din zonă. 

Pensiunea este deschisă tot timpul anului și oferă loc pentru a servi masa în grădină, spațiu verde, grătar, terasă la soare și parcare păzită. Mobilierul camerelor este din lemn și vei găsi elemente tradiționale în ambientul autentic al casei. 

Pensiunea Olga 

Pensiunea Olga

Datorită locației sale centrale, Pensiunea Olga este perfectă pentru excursii de o zi prin împrejurimi. Pensiunea este situată la o distanță de 12 km de Odorheiu Secuiesc, în direcția nord, pe malul râului Târnava Mare. 

Unitatea de cazare dispune de 20 de camere (și 20 de băi), având în total o capacitate de 48 de persoane și oferă loc pentru grătar, zonă verde, saună uscată, ciubăr și parcare. Turiștii care trec pragul pensiunii sunt atrași de aerul curat, de peisajele frumoase și de pădurile de conifere ce înconjoară localitatea. Pentru doritori, pensiunea pune la dispoziție și programe de drumeții sau oferte speciale pentru sărbătorile din timpul anului. 

Pensiunea Küküllő

Pensiunea Küküllő

Pensiunea  Küküllő are o capacitate de 39 de persoane și dispune de 15 camere și 13 băi. Camerele curate și confortabile te vor face, cu siguranță, să te simți bine și te vor ajuta să te bucuri, cu adevărat, de frumusețile zonei. 

Printre facilitățile pensiunii se numără  zonă de picnic, terasă la soare, zonă de grătar, zonă pentru fumători în sălile de mese, teren de joacă, grădină, echipament pentru jocuri de exterior și ciubăr. Totodată, pentru doritori, există opțiunea de a închiria biciclete, de a participa la lecții gratuite de călărie sau de a închiria caiac. 

Casa Eni 

Casa Eni

Casa Eni Zetea și-a deschis porțile pentru turiștii curioși să descopere inima secuimii acum 16 ani și continuă să fie „casa departe de casă” pentru toți cei care își doresc o experiență autentică, transilvăneană. 

Pensiunea dispune de 8 camere de cazare și are  o capacitate de 20 de persoane. Pentru momentele de relaxare, Casa Eni Zetea îți pune la dispoziție grădina, grătar, ciubăr, parcare păzită, iar doritorii pot apela și la serviciile de room service. 

Pensiunea este deschisă tot timpul anului, iar personalul vorbește română, rusă și maghiară. 

Indiferent de cazarea pe care o alegi, suntem siguri că experiența călătoriei, ospitalitatea oamenilor și frumusețea locurilor îți vor oferi o vacanță autentică și memorabilă. 

*articol sponsorizat

The post 5 unități de cazare în Zetea cu grădină, unde poți plăti cu vouchere de vacanță appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *