10 cazări în România ca la bunici, în case vechi recondiționate

Dacă ți-e dor de copilărie, de serile pe prispă, de diminețile reci de iarnă la gura sobei, de leagănul din spatele curții bunicilor sau de cireșul din livadă, am pregătit pentru tine o listă cu top 10 cazări în case vechi, recondiționate atent, ideale pentru un sejur de calitate, autentic și tradițional.

Fie că ai avut parte cu adevărat de viața la țară și vrei să retrăiești sentimentele din copilărie sau, din contră, vrei să le experimentezi pentru prima dată și ești curios de cum arătau gospodăriile în trecut, noi îți recomandăm un sejur în stil tradițional.

Este o experiență unică, inedită, care te apropie și mai mult de cei dragi și care, cu siguranță, îți oferă o nouă perspectivă asupra vacanțelor în familie.

Pensiunea Grădina Vlahiia, Snagov

Situată în Snagov, Pensiunea Grădina Vlahiia este locul ideal dacă vrei să te simți ca-n Maramureș, complexul având case aduse chiar din Nordul țării. Pensiunea are o capacitate totală de 36 de persoane și dispune de 18 camere decorate în stil tradițional, perfecte pentru un sejur de relaxant și odihnitor.

Pe lângă facilitățile de bază, unitatea de cazare pune la dispoziție și zonă pentru luat masa în aer liber, zonă de relaxare în grădină, teren de joacă, trambulină și parcare.

Casa Colț din Maramureș, Ocna Șugatag

Casa Colț din Maramureș te așteaptă într-o casă veche de peste 100 de ani, restaurată în mod atent, astfel încât să păstreze detaliile în stil maramureșan.

Casa dispune de 2 camere cu băi proprii și are, în total, o capacitate de 6 persoane și oferă, pe lângă facilitățile de bază, grătar, ceaun, ciubăr, grădină cu zonă de relaxare și parcare.

Casa Bertha, Sighișoara

Casa Bertha este o casă medievală, atestată documentar din anul 1716, situată în cetatea din Sighişoara, aproape de atracţiile oraşului.

Unitatea de cazare dispune de 4 camere cu băi proprii, având, în total, o capacitate de 9 persoane. Casa Bertha oferă mobilier de grădină, terasă exterioară, parcare în apropiere și serviciu zilnic de masaj.

Casa de oaspeți La Bunici, Diosig

Casa de oaspeți La Bunici este o casă autentică, veche de mai bine de 150 de ani, construită din lut bătătorit. Casa a fost cumpărată de familia Ardelean și transformată în unitate de cazare ce păstrează detaliile autentice și tradiționale specifice Bihorului.

Dispune de 2 camere și o baie și poate caza, în total, 6 persoane. Se află la 38 de kilometri de Oradea și la 3 kilometri de  Lacul de Pescuit Diosig (Ferma de Crap). Casa oferă și grădină, grătar, ceaun, echipament de joacă pentru exterior și parcare păzită.

Căsuța Bunicilor, Breb

Situată într-un sat din Maramureș, în Berb, Căsuța Bunicilor este o casă veche de 80 de ani, salvată de proprietari și redată în circuitul turistic. Proprietatea are și o fermă de animale, grădină cu fructe și legume, spațiu verde, mâncare bio din propria gospodărie, toate contribuind la o experiență autentică, tradițională.

Căsuța Bunicilor dispune de 4 camere cu băi proprii și are, în total, o capacitate de 14 persoane. Oferă mobilier de grădină, zonă pentru luat masa în aer liber, zonă de picnic, terasă la soare, grătar, ceaun, teren de joacă, șemineu în aer liber și zonă de relaxare.

Casa Morar, Sighișoara

Clădirea Casei Morar datează din secolul 15, situată în cetatea Sighișoara, menționată ca monument istoric, a cărei amenajare interioară păstrează stilul tradițional, autentic.

Proprietatea dispune de 2 camere cu băi proprii și are, în total, o capacitate de 4 persoane și dispune, de asemenea, de grădină.

Pensiunea Viscri 195, Viscri

Pensiunea Viscri 195 este amenajată într-o casă săsească ce datează din 1934, restaurată și transformată în oază de liniște și relaxare pentru turiști.

Unitatea dispune  de 4 camere, dintre care 2 camere duble, o camera triplă și un studio la mansardă cu o capacitate de 4 locuri.Toate camerele dispun de baie proprie și încălzire centrală, iar în exterior există loc pentru grătar și o curte cu mult spațiu pentru relaxare.

Casa de vacanță Șura Sasului, Amnaș

După doi ani de renovări, Casa de vacanță Șura Sasului păstrează și consolidează structura de rezistență inițială. Casa de vacanță dispune de  4 dormitoare cu băi proprii și un living generos pentru serile petrecute în jurul mesei și are, în total, o capacitate de 10 persoane.

Unitatea de cazare oferă și zonă pentru luat masa în aer liber, terasă la soare, grătar, teren de joacă și parcare pe stradă.

Pensiunea Casa Savri, Sighișoara

Pensiunea este localizată în cea mai veche clădire datată din Sighişoara, după cum dovedesc inscripţiile de pe fresca faţadei (anul 1568). Are o capacitate de 17 persoane și dispune de 7 camere cu băi proprii.

Casa Savri este o clădire monument istoric de clasa A (de interes naţional), care face parte integrantă din zona protejată cu valoare mondială (UNESCO). Aceasta este, de asemenea, un veritabil muzeu dedicat meșteșugarilor, cu piese autentice, vechi, lucrate manual, strânse din zona Transilvaniei. Mobilierul este din lemn masiv, recondiţionat la cele mai înalte standarde, întregul proces al restaurării desfăşurându-se pe o perioadă de peste 7 ani.

Pensiunea este situată la poalele cetăţii medievale Sighişoara, la două minute de centrul comercial şi istoric.

Casa Trappold, Apold

Casa Trappold este situată la 11 kilometri de Cetatea Sighișoara, și dispune de 5 camere cu băi proprii și are, în total, o capacitate de 10 persoane.  

Mobilierul este în stilul caselor din Transilvania, casa fiind restaurată cu măiestrie cu ajutorul sătenilor.  Vechiul hambar și grajdul au fost transformate într-un restaurant cu elemente specifice din lemn, oferind o experiență autentică și memorabilă.

Proprietatea pune la dispoziție parcare privată gratuită și un serviciu de închirieri de biciclete pentru oaspeții care doresc să exploreze zona.

The post 10 cazări în România ca la bunici, în case vechi recondiționate appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *