Cele mai frumoase obiceiuri de Crăciun din România

Sursa foto: Balate Dorin/Shutterstock.com

Fie că împodobești bradul încă de la primele semne ale venirii iernii sau, dimpotrivă, aștepți până pe 24 decembrie să faci onorurile, Crăciunul este un prilej de bucurie atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pe lângă globurile strălucitoare, decorațiunile colorate și cadourile pentru cei dragi, Crăciunul în România este și despre tradiții și obiceiuri, care mai de care mai diversificate și interesante, transmise din generație în generație.  Deși de-a lungul anilor, tradițiile nu s-au păstrat atât de bine, există în continuare locuri în care obiceiurile se practică de la an la an, fără excepție.

Pentru că aceste tradiții și obiceiuri fac parte din patrimoniul cultural al țării noastre, am pregătit pentru tine o listă cu unele dintre cele mai frumoase obiceiuri din România. Chiar dacă unele dintre ele nu vor putea fi practicate anul acest din cauza pandemiei, cu siguranță ne vor aduce aminte de copilărie și de toate experiențele minunate pe care le-am trăit.

Mersul la colindat

Indiferent de cât de frig este afara, copiii din toata tara merg la colindat fie din casă în casă, fie la rude, fie în blocurile din cartier.Colindele sunt cântecele cu care copiii și tinerii întâmpină venirea lui Iisus Hristos pe Pământ, iar printre cele mai cunoscute colinde se numără „Steaua Sus Răsare”, „Domn-Domn Să-Nălțăm” și „Deschide ușa, creștine”.

Colindele nu se cântă doar în Ajun de Crăciun, ci și imediat după Revelion, cel mai cunoscut colind din această perioadă fiind Sorcova.

În schimbul cântatului, copiii primesc fructe, dulciuri, covrigi sau bani, simbolic pentru gestul lor.

Nuiaua în jurul focului

În Oltenia, unul dintre obiceiurile vechi păstrate este ca familiile să se adune în jurul focului și să dea cu nuiaua în ele, invocând spiritele bune care să le aducă sănătate, bucurie și recolte bogate.

Totodată, oamenii cred că, datorită acestui obicei, vacile vor da lapte mai mult, oile vor avea mai multă lână,  iar caii și boii vor putea fi folosiți mai bine la muncile câmpului.

Împodobitul Bradului

Împodobitul bradului, de-a lungul anilor, a devenit o adevărată „competiție” în casele românilor și în  pozele de pe rețelele sociale. Însă, dacă ne uităm la partea tradițională a acestui obicei, descoperim că în unele sate din Banat, împodobitul bradului reprezintă un ritual ceva mai aparte.

Bradul de Crăciun nu este împodobit cu globulețe, luminițe sau beteală, ci cu dulciuri. De asemenea, sub brad se pune un colac, cârnați și o sticlă de rachie pentru a-l aștepta și răsplăti pe Moș Crăciun.

Cina din Seara de Ajun

Cina din Seara de Ajun este probabil unul dintre ritualurile cele mai păstrate din toată țara, însă, în Bucovina are o însemnătate foarte puternică.

Pentru cină sunt preparate 12 feluri de mâncare, ce simbolizează cele 12 luni ale anului. Membrii familiei spun o rugăciune și mulțumesc pentru Crăciun, pentru anul ce se apropie de final și se roagă pentru anul ce va veni. Apoi, se bucură cu toții de bunătățile tradiționale pregătite în casă. Tot în Ajun, bărbații familiei aduc în casă surcele pe care le împart tuturor prezenți la cină, pentru ca aceștia să fie sănătoși și îmbelșugați.

Junii Mărișelului

Aproape de Cluj, în satul Mărișel, există un obicei inclus chiar în patrimoniul UNESCO, datorită semnificației și a unicității lui.

„Junii Mărișelului” este tradiția ce presupune ca după slujba de la biserică, 10 tineri din sat ies în fața bisericii în haine tradiționale și dansează în timp ce colindă în fața oamenilor din sat. În timpul dansului, tinerii le invită la dans pe fetele care nu sunt măritate alături de ei, formându-se uneori o horă.

Este un obicei vesel, foarte frumos și plin de voie bună, care anunță venirea Crăciunului și a Anului Nou.

Capra

Colindul Caprei este un obicei păstrat în toată țara și se practică, de obicei, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile ce în trecut reprezentau personaje biblice au fost înlocuite cu masca ce reprezintă un singur animal, al cărui reprezentare variază de la o regiune la alta.

De exemplu, în Hunedoara este cerbul, în Moldova și în Ardeal capra, în Transilvania „borita”, iar în Muntenia și Oltenia, capra este denumită brezaia, iar obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Urările de Crăciun

Interesant este că, în satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, gospodării se trezesc foarte de dimineață, aprind focul în sobă și rostesc o urare de Crăciun, menită să aducă prosperitate în anul ce va veni. Urarea sună așa:

“Bună dimineața lui Ajun!

C-a venit într-un ceas bun

Să ne-aducă: porcii grași și unturoși

Și oamenii sănătoși,

Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă.

La anul și la mulți ani!”

Chiar dacă ești pasionat de tradițiile din moși strămoși sau nu, noi te încurajăm să îți descoperi obiceiurile din locurile natale și îți urăm sărbători fericite și liniștite alături de cei dragi!

The post Cele mai frumoase obiceiuri de Crăciun din România appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns