Vacanță în Transilvania: 10 cazări pe care le poți rezerva fără avans

Iarna în Transilvania este de poveste. Totul este imbrăcat în alb, iar copacii sunt grei de zăpadă. Pentru că iarna încă nu s-a terminat și motive de vacanță se găsesc mereu, noi îți sugerăm un sejur în Transilvania, atât pentru frumusețea zonei, cât și pentru preparatele delicioase și oamenii primitori pe care îi vei întâlni acolo.

Ți-am pregătit o listă cu 10 unități de cazare pe care le poți rezerva fără să plătești avans. Astfel, te bucuri de organizarea vacanței tale fără a avea grija bugetului de vacanță sau a unei situații neprevăzute.

Vila Karlhof, Sebeș

Karlhof este o proprietate de 4 stele situată în Sebeş şi oferă 18 camere cu băi proprii, având o capacitate totală de 40 de persoane. Camerele sunt single sau double (matrimoniale sau twin) și sunt gândite pentru un maxim de confort și ospitalitate, inspirate din stilul secolului al XIX-lea.

Proprietatea are restaurant şi terasă, iar recepţia este deschisă non-stop. Pe lângă facilitățile de bază, Vila Karlhof dispune și de teren de joacă, parcare păzită, saună uscată, curs de gătit (30 de lei/sesiune), zonă pentru luat masa în aer liber și serviciu zilnic de menaj.

Hygge Praid,  Praid

Situată în mijlocul unei livezi de aproximativ 1 hectar, Pensiunea Hygge Praid este locul ideal pentru relaxare și odihnă departe de agitația orașelor mari, în natură.

Pensiunea oferă 8 camere cu băi proprii, având, în total, o capacitate de 17 persoane. Proprietatea dispune de parcare, wifi, grădină și zonă de relaxare. Dacă vrei să mergi într-o excursie de jumătate de zi,  Salina Praid se află la mai puțin de 1 kilometru, iar Pârtia de Schi Sovata la 6 kilometri.

Conacul Nagy, Coșeni

Pentru o vacanță în stil nobiliar, Conacul Nagy este alegerea ideală dacă vrei să petreci un sejur altfel, într-o atmosferă ce amintește de vremurile trecute. Conacul Nagy a fost construit în 1802, iar în prezent este renovat și la dispoziția tuturor turiștilor care vor să se bucure de o vacanță diferită.

Proprietatea oferă 7 camere cu băi proprii și are, în total, o capacitate de 14 persoane. Dispune și de grădină,  zonă pentru luat masa în aer liber, grătar, ceaun, teren de joacă, ciubăr, saună uscată, cameră de relaxare și parcare păzită.

Casa Nobilium, Turda

Casa Nobilium își așteaptă turiștii  pentru un sejur de relaxare și odihnă,  într-o ambianţă liniştită, elegantă şi familială.

Proprietatea dispune de 2 camere, 4 băi și are o capacitate totală de 9 persoane. Casa Nobilium se află la câteva minute distanță faţă de intrarea dinspre oraş în Salina Turda, iar centrul oraşului este la 20 de minute de plimbare, unde se găsesc cafenele, terase și restaurante și, de asemenea, se pot vizita obiective turistice din centrul oraşului, precum Muzeul de Istorie,  bisericile medievale etc.

Casa Bertha, Sighișoara

Casa Bertha este o casă medievală, atestată documentar din anul 1716, situată în cetatea din Sighişoara, aproape de atracţiile oraşului.

Unitatea de cazare dispune de 4 camere cu băi proprii, având, în total, o capacitate de 9 persoane. Casa Bertha oferă mobilier de grădină, terasă exterioară, parcare în apropiere și serviciu zilnic de menaj.

Zen Apartamente, Cluj-Napoca

Apartamentele Zen din Cluj-Napoca sunt concepute astfel încât să-ți ofere confortul și facilitățile de care ai nevoie pentru un sejur de neuitat în Cluj Napoca. Apartamentele dispun de 8 camere cu băi proprii și au, în total, o capacitate de 29 de persoane.

Complexul apartamentelor oferă grădină, parcare acoperită, teren și echipament de joacă pentru exterior și sunt situate în VivaCity, cea mai modernă parte a orașului Cluj-Napoca,  la 2 minute de mers pe jos de Iulius Mall, Iulius Park și centrele de business.

Apartamente Armony Residence, Brașov

Armony Residence oferă cazare în apartamente complet mobilate și utilate în cel mai mare cartier rezidențial din orașul Brașov, Avantgarden 3, la doar 10 minute de mers cu mașina de Centrul Vechi al orașului.

Apartamentele dispun, în total, de 11 camere cu 11 băi și au o capacitate totală  de 54 de persoane. Pe lângă facilitățile de bază, complexul pune la dispoziție și parcare, masaj (100 lei/sesiune), servicii de spălătorie sau închirieri auto.

Hotel Szeifert, Sovata

Hotelul Szeifert este situat în Sovata, la 260 de metri de renumitul Lac Ursu, chiar pe malul Lacului Negru. Hotelul oferă reduceri pentru grupuri, așa că dacă vrei să te bucuri de un sejur alături de familie și prieteni, hotelul Szeifert este opțiunea ideală.

Camerele duble şi suitele au podea de lemn, zonă de relaxare, minibar şi cutie de valori, baie cu duş sau cadă, iar unele dintre acestea oferă balcon.

Turiștii pot solicita servicii de transfer, iar unitatea de cazare oferă și parcare privată gratuită, cu supraveghere video și parcare pentru persoane cu handicap, grădină, zonă de relaxare, jocuri de societate, terasă la soare, tenis de masă, echipament de badminton și room service.

Conacul Ambient, Cristian

O combinație de lux și vintage, Conacul Ambient își deschide porțile și își așteaptă turiștii la doar 3,8 km de Cetatea Râșnov și 12 km de Brașov, în localitatea Cristian. Descrierea boemă a locului, mândrețea pentru tradițiile lăsate de generații și ospitalitatea locurilor fac din Conacul Ambient un loc potrivit pentru un sejur de vis, în stil transilvănean, alături de familie și prieteni.

Conacul are 8 camere  duble, 2 camere executive, 2 studiouri și un apartament și oferă facilități precum: bucătărie interioară dotată cu aparatură de ultimă generație, bucătărie exterioară, cu zonă de grătar, locuri de parcare, sporturi pentru copii (minifotbal, baschet, handbal, volei, badminton), snooker, biliard, tenis de masă și, bineînțeles, piscină încălzită cu saună și jacuzzi  – numai bune pentru o relaxare într-un ambient de „odinioară”.

Cabana A, Toplița

Cabana A este situată în stațiunea turistică Bánffy și se află la 500 de metri de centrul spa și la 2 km de pârtia de schi Toplița.

Cabana are o capacitate de 8 persoane și  dispune de 3 dormitoare cu pat dublu, living, bucatarie, 2 băi, terasă, foișor, ciubar. Și, pentru confort garantat, cabana este dotată cu încălzire în pardoseală și centrală termică  automatizată. Totodată, proprietatea are grădină cu facilități de grătar și zonă de relaxare.

The post Vacanță în Transilvania: 10 cazări pe care le poți rezerva fără avans appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns