Vacanță pitorească în Piatra Craiului: cele mai frumoase sate din zonă

Nu știm alții cum sunt, dar noi, ori de câte ori auzim cuvântul „vacanță”, ne și înființăm cu bagajele la ușă, fiind gata de plecare în orice moment. Iar dacă destinația aleasă este un loc spectaculos din România, cu liniște, peisaje impresionante și gazde primitoare, atunci entuziasmul nostru e cu atât mai mare.

Tocmai din acest motiv, astăzi îți propunem o aventură pitorească în zona Piatra Craiului, care se remarcă nu doar prin unul dintre cele mai frumoase parcuri naționale din țară, cât și prin câteva locuri în care vei redescoperi bucuria de a călători prin România, mai exact, câteva sate de munte unde vei simți că ești din nou în vacanță la bunici. Relaxat, fericit, conectat.. doar la natură!

Șirnea (județul Brașov)

Nu îți putem promite o vacanță în The Shire, celebrul tărâm din The Lord of the Rings, dar o escapadă la Șirnea, un loc minunat din județul Brașov, cu peisaje de-a dreptul magice, chiar te va face să te simți ca într-o poveste de pe vremuri. Situat la poalele Munților Piatra Craiului, într-un cadru natural uluitor, Șirnea este declarat, încă din anul 1973, sat de interes turistic. Pe lângă căsuțele rustice, răsfirate de-a lungul dealurilor verzi, Șirnea te așteaptă cu o priveliște care îți bucură ochii și sufletul, cu oameni ospitalieri, care ies la poartă să te îndrume sau să îți ofere o bunătate tradițională, cu străzi și ulițe care îți vor trezi amintiri din copilărie. 

Iar după ce îți iei porția de aer proaspăt și liniște de-aici, nu uita să culegi și câteva plante medicinale pentru ceai, pe care le vei găsi la orice margine de drum. Natura este foarte generoasă în acest colț de țară!

Ciocanu (județul Argeș)

Un sat învecinat cu Șirnea, o altă oază de liniște din Piatra Craiului, Ciocanu, a cărui denumire vine de la forma pe care o are, îți va oferi acel sentiment de pace de care ai atât de multă nevoie! La fel ca în cazul multor sate de munte, poziționate la o altitudine mare, principala atracție turistică din Ciocanu este priveliștea uimitoare, care te surprinde indiferent de anotimp. În plus, din acest loc poți admira Munții Piatra Craiului, Bucegi și Leaota, iar dacă ești în căutare de senzații tare, poți urca la Vârful Ciocanului (1227 m) pentru a admira zona în toată splendoarea sa.

Pe de altă parte, nici gurmanzii nu sunt neglijați dacă aleg o vacanță aici. Absolut deloc. Pe măsură ce vei explora tot mai mult zona, vei descoperi că localnicii sunt foarte pricepuți la delicatese tradiționale – cașcaval afumat, dulceață, cârnați și nu numai – pe care le poți cumpăra chiar de pe drum. Iar dacă vrei să-ți iei doza de vitamine pentru următoarea aventură, ia la pachet și un coșuleț cu fructe de pădure proaspăt culese. Au un gust nemaipomenit!

Peștera (județul Brașov)

Ne continuăm aventura prin Piatra Craiului și, de această dată, facem un scurt popas în satul Peștera, la care poți ajunge pe un drum șerpuitor, dar spectaculos. Indiferent de anotimp, locul arată minunată, așa că, dacă îți dorești un sejur în care să îți încarci bateriile, în tihnă, sunt șanse mari să rezonezi cu ritmul domol al vieții de-aici.

Pe lângă ulițele pline de farmec, pe care îți recomandăm să le descoperi pe jos sau pe bicicletă, astfel încât să poți lua adevăratul puls al locului, în sat poți vizita și Peștera Liliecilor, unde trăiesc câteva specii rar întâlnite. 

Măgura (județul Brașov)

La scurtă distanță de Peștera vei găsi și Măgura, o destinație de weekend (și nu numai) în care vei simți pe deplin bucuria vieții la țară. Pornește la pas pe ulițele sale, intră în vorbă cu localnicii, care întotdeauna au câte o poveste simpatică sau o glumă de împărtășit, și profită de ocazie pentru a degusta cât mai multe produse și bucate tradiționale.

Iar dacă ajungi în zonă, e musai să vizitezi și Prăpăștiile Zărneștiului (sau Cheile Zărneștiului), unul dintre cele mai apreciate atracții din Piatra Craiului, o rezervație naturală care te va cuceri prin peisajele sălbatice și culorile sale. 

Sătic (județul Argeș)

Ultimul popas al periplului nostru prin Piatra Craiului este Sătic, un sat aflat pe malul râului Dâmbovița, care odinioară era o așezare de ciobani. Locul are doar câteva sute de locuitori, însă te va impresiona datorită peisajelor și datorită ospitalității celor de-aici.

Dacă ajungi în zonă și ai timp să explorezi cum se cuvine frumusețea ei, îți recomandăm să te oprești atât la Cheile Dâmbovicioarei, cât și la Barajul Pecineagu, ambele aflate la scurtă distanță de Sătic. 

Călătorește românește mai mult și mai des și descoperă toate locurile minunate pe care această țară le are de oferit. Cazarea o poți găsi, ca de obicei, pe www.travelminit.ro.

Foto: dreamstime.ro

The post Vacanță pitorească în Piatra Craiului: cele mai frumoase sate din zonă appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *