Află povestea celor 22 de mori de apă de la Caraș-Severin, unice în sud-estul Europei

Sursă foto: Sebastian P/shutterstock

Deși, în ultimii zeci de ani, orașele s-au dezvoltat rapid, adaptându-se noilor tendințe și tehnologii, în România încă sunt păstrate locuri tradiționale, zone rustice și elemente din folclor ce spun povestea țării. Ele oferă, astfel, autenticitate și unicitate, iar turiștii ce vizitează România sunt mereu impresionați de simplitatea și de istoria locurilor. 

Un astfel de loc se află chiar în  Banat, la poalele Munților Almăjului. Aici se află cea mai mare rezervație mulinologică din sud-estul Europei. Mai exact, în Rudăria se află 22 de mori de apă ce impresionează prin frumusețe și arhitectură, și, tocmai de aceea, complexul a fost inclus în patrimoniul UNESCO din 2004. Deși, după comunism, morile se aflau într-o stare deplorabilă, Muzeul Național Astra din Sibiu a obținut fonduri europene și a demarat restaurarea și conservarea morilor. 

Astfel, zona atrage turiști din toate colțurile țării și ale Europei, nu doar prin unicitate, ci și prin ospitalitatea și bucuria localnicilor de a-i primi în satul lor. Important de menționat este faptul că, în prezent, localitatea Rudăria se numește Eftimie Murgu, în memoria revoluționarului ce a copilărit în zonă.

Morile funcționează și astăzi 

Sursa foto: Adriana Sulugiuc/shutterstock.com

Până în 1874 au fost 51 de mori, apoi, cu timpul, numărul lor a  scăzut. Din cele 22 de mori rămase, 13 se află în localitate și 9 în afara comunei și se întind pe o distanță de 3 kilometri, de-a lungul apei. 

Oamenii satului le folosesc de când se știu și, chiar și în prezent, încă își macină cerealele după metoda „de odinioară”, producând făină de grâu sau de mălai. Morile reprezintă motiv de mândrie pentru localnici, iar aceștia sunt gata oricând să îți împărtășească povești și legende despre faimoasele mori. De asemenea, ei se laudă că făina produsă cu ajutorul morilor este cea mai fină și cea mai bună, având un gust unic.

Legendele morilor de apă

Sursă foto: by Lenush // shutterstock

Deși localitatea apare în documente oficiale încă din anul 1241, primele 8 mori au fost consemnate abia în anul 1722.

Bineînțeles, odată cu trecerea timpului, au apărut tot felul de legende și povestiri despre aceste mori. Legende fiind, acestea variază de la poveste la poveste, unele detalii fiind schimbate de „povestitor”. Cert e că aceste povestiri oferă locului și mai multă magie și autenticitate, turiștii fiind fascinați ascultându-le. 

Se spune că morile sunt păzite de Adam și Eva, reprezentați de stâncile de pe Cheile Rudăricăi, stânci ce au înfățișare omenească, iar legenda vine de pe vremea dacilor. Aceasta vorbește, inițial, despre doi tineri îndrăgostiți, ai căror părinți erau certați din cauza unei mori de apă. Se pare că cearta a avut consecințe și asupra copiilor, aceștia fiind obligați să nu se mai vadă. Pentru a reuși să fie împreună, tinerii au fugit în munți și, pentru a li se pierde urma, cei doi s-au urcat pe stânci, unde au fost loviți de trăsnet. Se spune că îndrăgostiții au luat forma stâncilor, de aici și înfățișarea omenească a formelor de relief. 

De atunci, cele două stânci păzesc întreaga vale și oamenii locurilor spun că niciun alpinist nu a reușit să urce vreodată pe aceste stânci, în zonă întâmplându-se fenomene inexplicabile: corzile se încurcă sau, din senin, începe să plouă cu fulgere și tunete, făcând imposibilă escaladarea stâncilor. 

De asemenea, se spune că dacă petreci o noapte la una dintre morile „Îndărătnica” și îți potrivești ceasul după mersul morii (în sens invers acelor de ceas), te vei trezi mai tânăr, căci moara „dă timpul înapoi”. 

Cum ajungi la Rudăria

by Lenush // shutterstock 

Există mai multe variante de drum, în funcție de direcția din care  vii. 

Dinspre Băile Herculane (60 km) sau Caransebeș (90 km): pe Drumul European E70, în localitatea Cornea, vei vedea un indicator spre Anina. Urmează-l, apoi, după ce ajungi în localitatea Pilipet, un alt indicator te va ghida către satul Eftimie Murgu (nu vei găsi denumirea veche a localității pe indicatoare). 

Dinspre Reșita (80km): mergi pe DN 58 spre Bozovici, după care intri pe DJ 571 până când ajungi la localitatea Eftimie Murgu. 

Dinspre Clisura Dunării: urmezi drumul către Cărbunari, iar apoi o iei spre Dalboset și continui până în satul Eftimie Murgu.

The post Află povestea celor 22 de mori de apă de la Caraș-Severin, unice în sud-estul Europei appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *