Sursa foto: Romanianmaple

Că Sibiul este o poveste se știe deja, iar noi iubim orașul acesta nu doar pentru frumusețea copleșitoare, ci și pentru oamenii săi, mâncarea bună și lecțiile de istorie pe care le „înveți” la fiecare pas prin centrul vechi.

Fie că alegi un sejur alături de prieteni, familie sau vii alături de cel drag, Sibiul este mereu o idee bună. Chiar dacă ești la prima vizită aici sau deja ai pierdut șirul numărătorii lor, acest oraș desprins, parcă, din cărțile cu domnițe și cavaleri impresionează de fiecare dată. Prin urmare, dacă vrei să profiți de vacanță pentru a descoperi cele mai frumoase locuri din oraș, am pregătit pentru tine o listă cu 12 puncte cheie pe care să le incluzi pe itinerarul tău.

Podul Minciunilor

Începem lista noastră, bineînțeles, cu unul dintre cele mai populare și mistice locuri din oraș: Podul Minciunilor. A fost construit în 1859 și reprezintă al doilea pod construit din fontă turnată din Europa. Practic, este o pasarelă pietonală ce face legătura dintre Piața Mică (Kleiner Ring) și Piața Huet (Huetplatz), iar în 2015 a fost inclus pe lista monumentelor istorice din Sibiu.

Pe lângă datele istorice, în jurul Podului s-au format și multe legende pe care localnicii abia așteaptă să le povestească tuturor curioșilor. Plimbându-te pe pod, vei observa și multe lacăte puse de îndrăgostiți, în virtutea legendei conform căreia iubirea declarată pe pod trebuie să fie sinceră, astfel se destramă.

Casa Altemberger (Muzeul de Istorie)               

Construcţia a fost ridicată la sfârşitul sec. 15 şi adăpostește muzeul de istorie. Clădirea în sine este un monument și un simbol al arhitecturii gotice, iar exponatele muzeului prezintă evoluția societății din Sibiu și sudul Transilvaniei, începând cu era paleolitică și până în perioada modernă. Este un muzeu must see pentru pasionații de istorie, antropologie sau, pur și simplu, pentru turiștii care vor să afle mai multe despre Sibiu.

Programul este de miercuri până duminică, 09:00-17:00, luni și marţi fiind închis. Casa de bilete se închide la 16:15, iar tarifele diferă în funcție de categoria de vârstă: adulți – 20 RON, elevi/studenți 5 RON, grupuri 13 RON, iar pensionari 10 RON. 

Turnul Sfatului

Un simbol foarte cunoscut al orașului, Turnul Sfatului se află între Piața Mare și Piața Mică. Având inițial rol de apărare, datorită poziționării sale, cu timpul și-a pierdut întrebuințarea defensivă și a rămas un punct de atracție important pentru turiștii de vizitează orașul. Un alt simbol caracteristic este și ceasul al cărui mecanism se poate observa de la ultimul etaj al turnului.

Programul de vizitare este între 10:00 – 20:00, iar taxa de intrare este de 2 RON.

 Muzeul Brukenthal

Dacă vrei să îți dezvolți latura artistică, atunci îți sugerăm să vizitezi și Muzeul Brukenthal.

Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, între 1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal a construit la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după modelul palatelor vieneze, palat ce găzduiește astăzi o colecție impresionantă de opere de artă.

Piața Mare

Piața Mare este „kilometrul 0” al centrului istoric al Sibiului. A fost menționat prima dată în 1411 ca piaţă de cereale, fiind un punct important al orașului încă de atunci. Iconici pentru această piață sunt și „ochii” clădirilor care acaparează mereu privirile tuturor turiștilor, mai ales pe cele ale străinilor. Este una dintre cele mai populare piețe din țara noastră și apare în multe fotografii ale marilor ghiduri turistice internaționale. 

Din 1734, Piața Mare este „împodobită” și cu statuia lui Nepomuk, ridicată de către comandantul orașului la acea vreme, generalul Wallis. 

Catedrala Evanghelică din Sibiu

Un alt edificiu reprezentativ al orașului este și Catedrala Evanghelică, fiind una dintre cele mai vechi și spectaculoase clădiri gotice din Transilvania. A fost construită în secolul XIV, iar turnul său are aproximativ 73 de metri. 

Deși foarte multe piese de artă nu sunt accesibile publicului, cu siguranță vei rămâne surprins de exponatele Catedralei. Una dintre piesele „cheie” prezente aici este considerată a fi cea mai frumoasă cristelniță de botez din țară, realizată de către meșterul Leonhardus, în 1438. 

Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este de la 09:00 – 17:00 (luni-sâmbătă), iar duminica se poate vizita începând cu ora 11:00. Poți suna și la 0040-269-213-141 pentru informații, iar reprezentanții Catedralei îți pot oferi asistență în română, engleză sau germană.

Muzeul Astra

Un alt obiectiv care nu trebuie să lipsească de pe itinerarul tău este Muzeul Astra. Situat la 4 kilometri de Sibiu, în Dumbrava Sibiului, este locul perfect pentru a descoperi și explora viața rurală. Un fel de Muzeu al Satului ca cel din București, Muzeul Astra impresionează prin gospodării țărănești, ateliere, biserici de lemn, troițe, stâne sau mori de apă și de vânt.

Piesele de interior sunt originale, conservate cu grijă pentru a reda întocmai viața simplă a țăranilor români. Pentru un plus de autenticitate, muzeul îți pune la dispoziție și plimbări cu căruța, restaurante, spații de cazare și spații de joacă.  În funcție de colecțiile pe care vrei să le vizitezi, pentru mai multe detalii, accesează și site-ul oficial, https://muzeulastra.ro/.

Biserica fortificată de la Cisnădioara

Tot în împrejurimile Sibiului, la Cisnădioara, se află o altă comoară istorică și culturală a Transilvaniei, anume, Biserica Fortificată.

Biserica a fost întărită cu trei turnuri, turnul de poartă în sud, un turn în faţa portalului de vest şi un turn la est, cu 5 m în afara zidului de incintă. Înălţimea zidurilor era de 4-6 m, iar Biserica adăpostește acum în interior pietrele funerare ale soldaţilor decedaţi în aceste zone în timpul Primului Război Mondial.

Pasajul Scărilor

Sursa foto: romanianmaple

Dacă vrei să simți și mai tare aerul mistic și medieval din Sibiu, vizitează și Pasajul Scărilor. Interesant despre Pasaj este faptul că e cunoscut și sub numele de „Zidul cu Ace”. A fost construit din piatră și cărămidă și face legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos. 

Recomandăm acest pasaj mai ales pasionaților de fotografie, căci cadrele oferă imagini spectaculoase.

Palatul Brukenthal din Avrig

Palatul Brukenthal din Avrig a reprezentat în trecut reședința de vară a lui Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei.

În prezent, reprezintă un important centru social și cultural, Palatul oferind cazare, săli de evenimente, spațiu pentru festivalurile de vară și multe alte evenimente care vor fi reluate odată ce contextul o va permite. Palatul are o arhitectură în stil baroc și este situat pe o terasă de 12 metri deasupra Văii Oltului, în punctul cel mai ridicat al orașului Avrig. Ansamblul cuprinde o clădire principală cu trei aripi, de care sunt alipite două clădiri anexă fără etaj. Planul în formă de U este orientat, așa cum se obișnuia în Transilvania, nu înspre stradă, ci înspre parc.

Odată venit aici, poți admira grădinile imperiale spectaculoase și grandoarea Palatului. Reședința te va impresiona cu siguranță și, dacă timpul nu ți-o permite acum, într-un sejur viitor e musai să te cazezi aici.

Castelul de Lut Valea Zânelor din Porumbacu

Dacă mergi la Sibiu pentru un sejur de câteva zile, fă un scurt popas și la Castelul de Lut Valea Zânelor din Porumbacu.

Odată ce plătești taxa de intrare de 5 RON/persoană (atenție, plata se face doar în numerar), te poți bucura de un colț desprins parcă dintr-o poveste cu zâne și spiriduși. Înființat în 2014, locul are la bază un concept unic de Casă Naturală de Poveste, inspirat de legendele zonei conform cărora locul a fost ocupat de zâne și ființe magice.

Cuvintele care ar trebui să-ți vină în minte atunci când ajungi aici sunt relaxare și magie. Proprietatea îți pune la dispoziție locuri de picnic, meniuri bio, produse eco, locuri de joacă pentru copii și o grămadă de locuri de relaxare.

Cel puțin o jumătate de zi aici te va relaxa și te va face să te simți într-un tărâm magic.

Abația cisterciană Cârța

Un prim lucru important de menționat despre Abația Cisterciană Cârța este faptul că aceasta este unica mănăstire cisterciană din România. A fost construită de către călugării cistercieni, iar în ruinele bisericii poți vedea cimitirul unic de soldați germani căzuți în septembrie în 1916. Interesant despre această biserică este faptul că îmbină stilul romanic cu cel gotic timpuriu, fiind considerată o adevărată comoară, mai ales de către pasionații de arhitectură și istorie.

Vestea bună este că prin fonduri europene, mănăstirea a fost renovată în 2013 și oferă un traseu turistic bine pus la punct.

The post Top 12 locuri de vizitat în Sibiu și împrejurimi appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *