Odată cu venirea sezonului călduros, planurile de vacanță se conturează din ce în ce mai des, iar plecările de weekend sunt deja un must. Mai ales când vrei să fugi de agitația și căldura din București.

Deși capitala oferă numeroase activități pentru timpul liber, escapadele spontane în natură sunt binevenite și atât de necesare în zilele toride. De aceea, am pregătit pentru tine o listă cu destinații de weekend situate la maximum 3 ore de București, gata să-ți ofere o porție sănătoasă de verde, munți și peisaje spectaculoase.

Deci, unde mergem în weekenduri?

Valea Doftanei

Atunci când vezi fotografii din Valea Doftanei te întrebi imediat unde se află acest paradis verde. Ei bine, nu foarte departe de București, în nordul județului Prahova, găsești această comună cunoscută pentru aerul curat și locurile sale de conectare cu natura.

Și, dacă te gândești că te vei „plictisi”, îți spunem că șansele sunt mici, având în vedere câte alte obiective turistice poți vizita în zonă, cum ar fi: Cheile Doftanei, Vârful Secăriei, Ruinele Bisericii Vechi, Drumul Stanelor sau Rezervația Glodeasa.

În plus, poți pleca în admirarea gospodăriilor țărănești din zonă, ale căror povești te vor fascina cu siguranță.

Județul Buzău

Tot în apropierea Bucureștiului, la aproximativ două ore, poți merge în zona Buzăului, unde vei descoperi nenumărate obiective turistice naturale.

În zonă se află cunoscuții Vulcani Noroioși, acest fenomen rar în zona de Est a Europei. Dacă nu i-ai vizitat până acum sau dacă ai rămas impresionat de unicitatea zonei, atunci o excursie aici te va bucura cu adevărat. Nu-ți uita cizmele de cauciuc și camera încărcată. În apropiere se află și Lacul Siriu sau Gura Teghii, o comună tare frumoasă și verde, recunoscută pentru frumusețea sa și ospitalitatea localnicilor.

Bineînțeles, nici o scurtă vizită a orașului nu iese din calcul, mai ales că Buzeul are două parcuri tare frumoase, anume, Crâng și Parcul Marghiloman.

Cheile Zănoagei

Cheile Zănoagei fac parte din Rezervația Naturală Zănoaga, având o lungime de 2 kilometri. Zona este extrem de frumoasă, iar o zi aici este probabil una  dintre cele mai bune idei de weekend pentru tine și gașca ta.

Tot în zonă, între Cheile Zănoagei și Cheile Orzei, găsești și Lacul Scropoasa, a cărui popularitate a crescut și după carantină, atât datorită dorinței oamenilor de a petrece cât mai mult timp în natură, cât și datorită fotografiilor spectaculoase pe care le poți face. Lacul se află la o altitudine de 1197 metri, are o lungime de 2,5 kilometri și o adâncime de 15 metri. Lacul este un baraj antropic și a fost construit în anul 1929.

Iar dacă vrei să explorezi și mai mult minunățiile de aici, în împrejurimi vei găsi și lacul Bolboci.

Târgoviște

Cu toții am auzit de Turnul Chindiei și cei mai mulți dintre noi probabil că l-am vizitat chiar de mai multe ori. Acesta se află în Târgoviște și a fost construit în secolul XV, reprezentând un obiectiv istoric important al orașului. Însă Târgoviște are mult mai multe de oferit, reprezentând, în trecut, Curtea Domnească și Capitala Țării Românești timp de aproximativ 300 de ani. Aici poți vizita Ansamblul Curtea Domnească, Biserica Stelea și Casa Atelier ale pictorilor Vasile Blendea și Gheorghe Pătrașcu. Dacă ești fan al muzeelor, atunci adaugă pe lista ta și Muzeul de Artă, Muzeul Poliției, Muzeul Tiparului și Cărții Vechi.

La întoarcerea spre București, poți vizita și Casa Memoriala I.L Caragiale, situată în satul ce-i poartă numele.

În plus, până să te întorci acasa, treci și prin Bucșani unde se află Zimbrăria Neagra, unde poți admira specia aceasta frumoasă aflată pe cale de dispariție. În plus, interesant de știut este faptul că toți Zimbrii de aici sunt botezați cu nume care încep cu „Ro”. Programul de vizită pentru weekend este de la 09:00 – 14:00, iar în timpul săptămânii de la 09:00 – 17:00. Tariful este 6 lei pentru adulți și 3 lei pentru copii.

Culoarul Rucăr Bran

Culoarul Rucăr-Bran este unul dintre drumurile montane cele mai cunoscute din România, iar zona este faimoasă și pentru producătorii locali de brânzeturi.

Pe lângă peisajele desprinse parcă din povești, de-a lungul Culoarului găsești și câteva atracții  turistice, cum ar fi: Castelul Bran, satul Peștera, aflat la 1000 m altitudine, de unde se spune că panorama asupra culoarului este de neratat, aici aflându-se și Peștera Liliecilor. De asemenea, poți vizita și Cheile Dâmbrovicioarei sau chiar peștera cu același nume. Cheile Dâmrbovicioarei fac parte din arealul montan Piatra Craiului, iar Peștera este considerată a fi printre cele mai impresionante din zonă. Pentru o experiență autentică, îi puteți întreba chiar pe localnici povești și legende, aceștia fiind mereu veseli și dornici de conversație.

The post Destinații de weekend la maximum 3 ore de București appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *