Se spune că florile sunt cadoul cu care nu greșești niciodată și poate tocmai de aceea, natura a înzestrat România cu atât de multe câmpuri și păduri desenate cu flori. 

Dacă nu știai, unele dintre cele mai frumoase rezervații naturale se află chiar în țara noastră. Travelminit îți descrie câteva din aceste colțuri de rai și te încurajează să pornești în căutarea lor, de unul singur sau alături de prieteni și familie. După ce citești despre ele, trage adânc aer în piept, imaginează-ți mireasma lor și fă-ți planuri de vacanță către aceste locuri, atât de dragi nouă.

Poiana Narciselor de la Negrileasca

Unul dintre locurile rupte parcă din povești este chiar Poiana Narciselor de la Negrileasca, din Munții Apuseni. După cum îi spune și numele, această poiană pigmentată de albul narciselor este declarată încă din 1995 arie protejată. Rezervația se află chiar în Munții Metaliferi pe dealul Buciumanilor și are o întindere de aproximativ 45 de hectare. Locul este atât de frumos și de recunoscut de turiști,  încât anual, în preajma sărbătorii Sfinților Constantin și Elena se serbează ”Sărbătoarea Narciselor”. Cu acest prilej localnicii le împărtășesc turiștilor legendele, obiceiurile și valorile tradiționale. Deși narcisele sunt deosebit de frumoase, locul lor este în natură, iar turiștii sunt rugați să nu le culeagă.

Bujorii Sălbatici din Munții Măcinului

Rezervația Naturală Munții Măcinului ascunde între pădurile sale covoare de bujori colorați, care miros a primăvară. Ei rămân înfloriți până toamna, dar în luna mai aspectul lor este de poveste. Tocmai frumusețea este motivul pentru care aceste flori trebuie protejate, ele fiind ocrotite de lege încă de dinaintea celui de-al doilea Război Mondial. Sub denumirea lui științifică, Paeonia Peregrina Romanica, Bujorul Românesc este unic în lume și poate fi întâlnit numai în zona Dobrogei. Fiind însă o specie sălbatică, dacă vrei să-l descoperi, ia în calcul să străbați ceva drum prin pădure, până să ți se arate. 

Parcul Național Retezat

Gazda unei diversități extrem de bogate de specii de flori și animale, multe dintre ele fiind ocrotite de lege, Parcul Național Retezat este un punct de interes național și internațional din județul Hunedoara. Înființat la inițiativa savantului Emil Racoviță, acest parc ascunde o imensă diversitate de specii de flori și ierburi distribuite etajat, în funcție de altitudine: Bujorul de Munte, Floarea de Colț, Ghințura Galbenă, Albăstreaua de Munte și multe altele. Datorită culorilor acestor flori sălbatice, parcul este supranumit și ”tărâmul cu ochi albaștri ” fiind cea mai importantă rezervație naturală din România.

Dacă iubești florile și fotografiile lor te-au cucerit, intră pe www.travelminit.ro, caută o cazare în apropierea destinației dorite și descoperă aceste colțuri de rai.

The post Cele mai frumoase rezervații cu flori din România appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *