Triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei reprezintă o atracție atât pentru localnici, dar și pentru turiști. Este denumit astfel, deoarece, dacă ne uităm pe hartă și unim locurile în care se află cele 3 lăcașuri de cult construite inițial în perioada dominației otomane, ele formează un triunghi. Cele 3 mănăstiri, Cocoș, Saon și Celic Dere au câte o poveste frumoasă de spus, iar istoria lor este foarte interesantă.
Mănăstirea Cocoș face parte din triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei
Construită într-un loc retras, la câțiva kilometri de comuna Niculițel, Mănăstirea Cocoș este situată la poalele unui deal denumit ”Dealul Cocoșului”, pe care se află o frumoasă pădure de stejari și tei și face parte din triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei.
Potrivit unei legende, în pădurile dese de pe ”Dealul Cocoșului” cântau cocoșii sălbatici. Pe stânca de pe dealul din spatele mănăstirii se poate ajunge urcând mai multe trepte prin frumoasa pădure, iar în vârf este ridicată o cruce.
Celor care își fac curaj să urce treptele li se dezvăluie de sus o priveliște încântătoare, spre dealurile din împrejurimi.
O altă legendă legată de întemeierea lăcașului de cult spune că trei monahi au visat noaptea că un cocoș le-a cerut să ridice o mănăstire pe locul în care dormeau.
Mănăstirea Cocoș a fost construită de cei trei călugări, în anul 1833. Aceștia au cumpărat un teren și au ridicat o mică biserică din nuiele lipite cu pământ, fără turle și fără clopote, deoarece au respectat legile musulmane de la acea vreme. Biserica a fost demolată ulterior, iar pe locul fostului altar a fost ridicată o troiță.
Vechii bisericuțe i-a luat locul, în 1853, un alt lăcaș de cult construit din piatră și cărămidă, căruia i-au fost adăugate 3 turle după Războiul de Independență.
Nici aceasta nu este clădirea în care funcționează în prezent Mănăstirea Cocoș, deoarece, în septembrie 1911 a fost pusă temelia unui nou lăcaș de cult. Acesta trebuia să fie mai mare și mai rezistent, astfel că a fost lucrat de pietrarii italieni din localitatea Greci, după planurile arhitectului Toma Dobrescu.
Noua biserică a fost terminată în 1913, însă, cutremurul din noiembrie 1940 a avariat-o puternic și a fost restaurată ulterior. Mai mult, în urma unui incendiu care a avut loc în iulie 1946, a ars clopotnița și clopotele au fost topite, fiind înlocuite după 10 ani, cu două clopote noi, de 500, respectiv 375 de kilograme.
În 1959, Mănăstirea Cocoș a fost declarată monument istoric.
Din anul 1973, mânăstirea găzduiește într-o raclă, moaștele mucenicilor Zoticos, Attalos, Kamasis și Philippos, descoperite la Niculițel, în timpul săpăturilor arheologice. În frumoasa comună dintre dealuri puteți vizita Bazilica de la Niculițel și Biserica Sfântul Atanasie, singurul lăcaș de cult din Dobrogea care s-a păstrat din perioada bizantină.
Mănăstirea Saon, al doilea lăcaș inclus în triunghiul mănăstirilor din Dobrogea
Mănăstirea Saon, care este situată la 11 kilometri de Niculițel, este un alt lăcaș de cult care face parte din triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei. Inițial, a fost doar un schit construit în anul 1846 pe malul bălții Saon, de câțiva călugări plecați de la Mănăstirea Celic Dere.
Monahii au ridicat actuala biserică veche, din chirpici și lemn, dar și două corpuri de chilii, în perioada în care Dobrogea se afla sub stăpânirea otomană.
La poarta schitului erau, în acele vremuri, două mori de vânt, însă doar una dintre ele se mai păstrează la Saon, fiind un martor al timpului și istoriei acestui loc.
În jurul anului 1900 schitul a luat foc, însă vechea biserică a scăpat intactă și poate fi văzută și astăzi. În fața bisericii sunt așezate pe un postament cinci clopote, în ordine descrescătoare, iar pe cel mai mic este gravat anul 1806.
Temelia noii biserici a fost pusă în 1909, însă construcția ei a fost întreruptă din cauza evenimentelor din timpul Primului Război Mondial și abia 50 de ani mai târziu lăcașul a fost reconstruit și sfințit.
Mănăstirea Celic Dere, al treilea lăcaș din triunghiul bisericilor din Nordul Dobrogei
Mănăstirea Celic Dere, monument istoric acum, a fost vizitată chiar și de Regina Maria, în urmă cu un secol. Străjuită de pădurea Telița, într-o zonă deluroasă, în vecinătatea culmii Niculițel, pe o pajiște de un verde primăvăratic, mănăstirea Celic Dere le asigură turiștilor un loc liniștit, în care se pot reculege. Numele ei provine de la pârâul Celic-Dere, care, în limba turcă înseamnă ”pârâiașul de oțel”.
Istoria mănăstirii se pierde în negura timpului, astfel că există mai multe povestiri în legătură cu cei care au ctitorit-o. Potrivit unor surse, așezământul a fost înființat în 1835, însă alte surse precizează că doi călugări români și doi ruși reveniți de pe Muntele Athos au întemeiat-o în anul 1840.
O altă versiune este că o bisericuță din lut, cu bârne din lemn a fost ridicată acolo de călugări ardeleni veniți de pe Muntele Athos.
Lăcașul de cult inițial a fost distrus într-un incendiu și ulterior a fost construită o altă mănăstire în acea zonă verde și liniștită.
În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere a fost transformată într-una de maici aduse din Basarabia. Actuala biserică de la Celic a fost începută din anul 1901, însă lucrările au fost întrerupte în anul următor, fiind reluate în 1910.
Despre călugărițele de acolo povestește și Regina Maria, care scria în amintirile sale, că ”maicile românce și rusoaice trăiesc alături”.
În scrierile sale despre Dobrogea, Regina Maria a povestit și despre vizita pe care a făcut-o într-o zi însorită, la mănăstirea Celic Dere.
”Îmi aduc aminte de primirea într-o mănăstire care poartă numele straniu de Celic-Dere, unde maicile românce și rusoaice trăiesc alături. Un loc hăt departe, la care am ajuns după un drum lung pe întortocheate șosele prăfoase, prin multe sate de-a lungul lacurilor și mlaștinilor, loc plin de umbră în scorbura unui deal.
Grădinițe voioase înfloreau totuși de jur-împrejur, încercând să acopere cu colorile lor tristele ruine. Maicile își frângeau mâinile, lămurind vorbăreț nenorocirea lor, dar bucuria sosirii noastre era balsam pentru necazul lor, căci necontenit își întrerupeau tânguirile cu cuvinte de mulțumire.
Această vizită neașteptată era aproape plata suferințelor de mai înainte. Am fost duși astfel cu solemnitate la o mare biserică nouă de piatră, care stătea singuratică într-o măreție cam răzleață.
O greoaie clădire înălțată pe un povârniș gol de deal și zidită în așa chip, încât sub lăcașul de deasupra era al doilea, ca în formă de criptă, dar mai larg și mai înalt.
La Mănăstirea Celic Dere, călugărițe, ale căror picioare lunecau fără zgomot, ne-au dat tradiționalele dulceți cu apă și pe urmă cafeaua care aburea în ceșcuțe, dar, când am spus că a venit ceasul despărțirii, proteste năcăjite se ridicară, primitoarele femei încercând în mii de chipuri spre a ne opri.
Ni s-au adus flori – trandafiri, astre și busuioc cu mirosul dulce, lucrări cu acul, gingaș făcute. Ba ni s-au dăruit și scoarțe lucrate de călugărițe.
Dar ceea ce a pus vârful la toate a fost o icoană cu îngrijire zugrăvită: Maica Domnului pe un fond de aur, într-un veșmânt albastru ca Marea. Strașnic de mari îi erau ochii, care se uitau la mine ca și cum cu durere s-ar fi înspăimântat că e supusă astfel criticii celor de pe pământ.”, scria Regina Maria.
În Dobrogea, pe lângă triunghiul mănăstirilor există multe alte lăcașuri de cult cu o istorie bogată, dar sunt și altele noi, precum Mănăstirea Valea Teilor, un loc de poveste ascuns printre munții Dobrogei.
The post Triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei atrage turiștii cu povești și peisaje frumoase appeared first on Descopera Dobrogea.