Țara Lăpușului este un colț de lume aparte, care parcă încetinește timpul și inspiră armonie și pace prin fiecare fâșie de natură nederanjată de agitația cotidianului. Autenticitatea zonei a conservat tradițiile și felul în care se desfășoară viața oamenilor.

Aflată în Maramureș, în apropierea comunelor Răzoare sau Gâlgău, Valea Lăpușului este una dintre cele mai frumoase zone din România. La ea, însă, nu se ajunge ușor. Ca să descoperi acest loc trebuie să treci printr-un defileu pe care oamenii îl numesc “în gropi” (sau “sub groape”), dar priveliștea și liniștea pe care le întâlnești aici merită tot efortul. Travelminit îți recomandă cele mai frumoase locuri de vizitat.

Gheizerul Pitic

Aflat la confluenţa Văii Poienii cu Pârâul Cizma, Gheizerul Pitic din Poiana Botizii este unic în țară. Atunci când gazele din subteran fac acest izvor să erupă, nivelul său crește cu 1,5 metri. Această activitate vulcanică, în urma căreia apa sulfuroasă este ridicată la suprafață, este urmată de o scădere a nivelului în urma căreia apa rămâne rece, limpede și cristalină. Proprietățile sale curative sunt recunoscute de către localnici.

Dacă vrei să vezi unde te poți bălăci iarna în România, intră aici.  

Târgu Lăpuș

Târgu Lăpuș este principalul oraș din Țara Lăpușului. În centrul orașului se află Monumentul eroilor căzuți pentru reîntregirea neamului, care a fost ridicat în anul 1935, iar crucea ridicată în fața Bisericii Ortodoxe române amintește de eroii Primul Război Mondial. Extrem de valoroasă din punct de vedere al patrimoniului este și Școala veche din piatră, ce datează încă din 1858 și a fost declarată muzeu istoric pentru comemorarea zilei de 5 decembrie 1918, când a avut loc măcelul asupra românilor care sărbătoreau Unirea principatelor Române.

Rohia și Mănăstirea Sf. Ana

Rohia este situată în partea sudică a județului Maramureș. Această zonă pitorească este vestită atât pentru armonia cu care natura a așezat fiecare detaliu, dar mai ales pentru Mănăstirea Sf. Ana, lăcaș de spiritualitate și important loc de pelerinaj preferat chiar de către gânditorului Nicolae Steinhardt. Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, construită între anii 1923 și 1925, se află în mijlocul unei păduri, pe dealul numit “Dealu-i Vie”. Aceasta impresionează prin atmosfera de pace şi armonie, prin frumusețe, dar și prin valoarea imensă a bibliotecii, care adăpostește peste 40.000 de volume.  

Cheile Lăpușului 

Numite și Defileul Lăpușului, acestea se întind între Răzoare și Remetea Chioarului, mare parte din traseu fiind considerat rezervație naturală. Una din cele mai cunoscute forme naturale care se regăsesc aici este Cascada Pișătoarea, izvorâtă din Piatra Cerbului. Unele din cele mai populare sporturi care se practică în zonă sunt raftingul și pescuitul, dar trebuie luat în calcul faptul că accesul cu mașina nu este posibil peste tot. 

Dacă te-am convins să depui efortul de a ajunge în aceste locuri deosebite, intră pe www.travelminit.ro și descoperă Țara Lăpușului, una dintre cele mai frumoase zone din România.

The post Descoperă Țara Lăpușului, una dintre cele mai frumoase zone din România appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *