BEST OF: cele mai frumoase poze cu luminițele de Crăciun din București

Târgurile de Crăciun și luminițele care acaparează orașele din România vestesc sosirea sărbătorilor de iarnă și ne înfrumusețează fiecare seară petrecută colindând străzile. București a dat dintotdeauna startul acestor festivități, întrecându-se pe sine de la an la an pentru a da culoare orașului și pentru a-i uimi pe locuitori și vizitatori.

Dacă acest aspect al festivităților de iarnă este de interes pentru tine, Travelminit vine în ajutorul tău cu o serie de propuneri privind cele mai impresionante luminițe de Crăciun din București din ultimii ani.

Luminițele de Crăciun din 2016

Luminile de sărbători din Bucureşti din 2016 au fost aprinse de 1 decembrie, în Piaţa Constituţiei. Tot atunci s-a deschis şi Târgul de Crăciun, care, spre deosebire de ultimii ani, nu a mai fost organizat în Piaţa Universităţii, ci în Piaţa Constituţiei. În 2016, cel puțin 52 de locuri din capitala României au fost decorate cu beculeţe și multe alte figurine luminoase, menționându-se în datele oficiale că trei milioane de beculeţe au fost amplasate pe un traseu de 29 de kilometri.  

Luminițele de Crăciun din 2017

Iluminatul festiv din București din 2017 a fost aprins pe 1 decembrie, atunci când peste 3 milioane de beculețe de tip led au fost montate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Traseul iluminatului festiv a însumat peste 33 de kilometri și a cuprins 59 de locații din București. Tematica luminițelor de Crăciun a fost inspirată din obiceiurile și simbolurile tradiționale românesti, ceea ce înseamnă că străzile din București au fost pline de  figuri luminoase în formă de clop, ie și diverse personaje dansând hora. Motivul a fost intrarea în Anul Centenar, împlinirea a 100 de ani la Marea Unire.

Luminițele de Crăciun din 2019

Luminițele de Crăciun din Bucureștiul anului 2019 au fost aprinse pe 28 noiembrie, concomitent cu startul Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Acest an s-a diferențiat prin faptul că tema iluminatului festiv a fost “Euro 2020 – Bucureşti, oraş gazdă”, unde fostul fotbalist Miodrag Belodedici, unul dintre cei trei ambasadori ai EURO 2020 din partea României, a fost cel care a aprins luminile de sărbători. Traseul de anul acela al luminițelor a însumat peste 40 de kilometri de bulevarde și străzi adiacente, în 72 de locații din București. Mai impresionant este faptul că orașul a fost împodobit cu 10 milioane de beculețe de tip LED, dintre care unele cu specific sportiv.

În fiecare din acești ani Bucureștiul a reprezentat prin iluminatul de iarnă o adevărată capitală festivă. Toți locuitorii orașului așteaptă nerăbdători an de an momentul aprinderii luminițelor de Crăciun. Dacă acestea îți propui să faci o vizită în București pentru a te bucura de atmosfera sărbătorilor, intră pe www.traveminit.ro.

The post BEST OF: cele mai frumoase poze cu luminițele de Crăciun din București appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *