Sărbătorile de iarnă în sfârșit au sosit. În perioada aceasta, fiecare dintre noi caută cadouri pentru cei dragi sau pregătește bucate pentru mesele de Crăciun și Anul Nou. Modul în care românii petrec toate aceste momente frumoase de sărbători depinde în mare măsură și de zona în care trăiesc.

Travelminit îți prezintă obiceiurile de Crăciun din Ardeal, o regiune spectaculoasă, autentică din toate punctele de vedere.

Butea Junilor

Butea Junilor este un eveniment specific sărbătorilor de iarnă, însă complexitatea sa a determinat ca acesta să se mai păstreze doar în câteva localități din Ardeal. Obiceiul este unul foarte vechi, atestat şi în Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergău Mic. În mod tradițional, pregătirile încep încă din luna octombrie, iar procesul este unul foarte bine organizat. În primul rând, tinerii pleacă la colindat prin sat în prima duminică din Postul Crăciunului în căutarea unei gazde care să-i adăpostească pe durata pregătirii şi desfăşurării obiceiului. Apoi, în ziua de Ajun, tinerii se strâng la gazdă în ţinută de sărbătoare, iar după ce o colindă pornesc spre casa preotului, unde sunt întâmpinaţi cu masa pregătită. Toate cele dobândite la colindat sunt utilizate pentru organizarea unei petreceri la care sunt invitate fetele din sat. În ziua de astăzi, procesul poate fi unul mai simplu, însă este o minune în sine că obiceiul a rezistat de atâtea sute de ani.

Viflaimul

Viflaimul este în esență un obicei creștin, reprezentând o piesă de teatru populară ce abordează povestea nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Evenimentul este unul plin de voie bună datorită mărimii sale, până la 20-30 de tineri putând participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, pastorii, cei trei crai de la Răsărit, ostașii, moartea, dracul, moșul, străjerul și mulți alții, în functie de cât de mulți tineri doresc să participe la acest obicei. Tinerii care merg cu Viflaimul poartă cu ei o construcție mică din lemn, în formă de biserică, în interiorul căreia depozitează lumânări și figurine, refăcând scena nașterii Mântuitorului. Scopul tradiției este acela de a denunța asuprirea și exploatarea, satirizând aroganța, minciuna, ipocrizia, nepăsarea și lipsa de omenie a celor bogați față de cei săraci. Cuvântul vine de la Viflaim, numele vechi românesc al orașului biblic Betleem.

Meteleaua

La origine, Meteleaua este un obicei păgân, fiind sărbătorit în fiecare an la solstiţiul de iarnă, când sătenii aprindeau focuri pentru a alunga răul. Mai târziu focurile au fost înlocuite cu un meteleu (păpuşi din paie), simbolizând renaşterea naturii şi a vieţii. Aceste focuri sunt acum asociate cu sărbătoarea Crăciunului și nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, în fiecare sat din Ardeal arzându-se meteleul în centrul localităţii pe data de 28 decembrie, iar tinerii participă îmbrăcându-se în costumaţii tematice. Acesta este un exemplu clar de tradiție care a continuat să se reziste și să se adapteze vremurilor, continuând să rămână un reper important în localitățile din Ardeal.

Tradițiile din Ardeal sunt deosebite, iar faptul că acestea continuă să fie organizate și în ziua de astăzi atrage foarte mulți turiști în perioada sărbătorilor. Dacă îți propui să faci o vizită în Ardeal ca să te bucuri de tradițiile locale, intră pe www.travelminit.ro și descoperă România autentică.

The post Tradiții de Crăciun din Ardeal appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.