România este o țară foarte foarte frumoasă și bogată din multe puncte de vedere, fie că vorbim de diferitele forme de relief, fie de regiunile istorice. Întotdeauna este ceva nou de văzut în România, de la sate ascunse încărcate de istorie, până la cetăți de pe întreg teritoriul care oferă o perspectivă unică asupra arhitecturii României. Travelminit îți prezintă unele dintre cele frumoase destinații din România.

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino se află la Bușteni și este unul dintre cele mai importante obiective turistice din această zonă. Acesta a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, iar până în 1930, castelul a deservit reședința de vară familiei acestuia. Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne, iar astăzi adăpostește un muzeu. Domeniul, care cuprinde și 970 ha de pădure, oferă o priveliște incredibilă asupra munților Bucegi, de pe terasa castelului putând fi admirată întreaga stațiune montană. Începând din 2015, etajul superior găzduiește Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, un spațiu în care au fost expuse lucrări grafice ale unor pictori precum Salvador Dali, Pablo Picasso sau Vincent van Gogh. De asemenea, domeniul Castelului Cantacuzino pune la dispoziția turiștilor un parc de aventură, cu un întreg traseu de tiroliene.

Satul Hoghilag

Satul Hoghilag din Județul Sibiu este cunoscut și ca tărâmul tuberozelor. Tuberoza este originară din Mexic și a început să se cultive pentru prima dată în Romania încă din 1963, punând satul pe harta României. Sărbătoarea Tuberozelor care se organizează din 2017 la început de august, a devenit un eveniment de reper pentru această zonă. În zilele de sărbătoare se organizează diverse evenimente în curtea Bisericii Evenghelice din centrul satului în care sunt incluse tururi ghidate în grădinile cu tuberoze. Tuberozele nu se plantează pe câmpuri si nu pot fi admirate de la distanță, așa că este necesar să ajungeți în curtea unui cultivator. Chiar și așa, satul în sine oferă o priveliște superbă ce se datorează aspectului tipic săsesc, unde casele sunt aliniate de-a lungul drumului principal, în timp ce centrul este dominat de biserica fortificată gotică.

Satul Mălâncrav

Mălâncrav este un sat în comuna Laslea din județul Sibiu care a devenit cunoscut datorită vizitelor Prinţului Charles al Marii Britanii în această zonă. Mălâncrav a fost menționat pentru prima dată în documente din anul 1305 și se spune că a fost înființat cu 100 de ani mai devreme de această dată. Biserica fortificată a satului prezintă cea mai mare frescă gotică care a supraviețuit reformei religioase, prezentând 53 de scene din Vechiul și Noul Testament. Alături se află vechiul conac care a aparținut familiei principelui Mihaly Apafi, astăzi transformat într-o pensiune de epocă. Pivniţa şi pereţii exteriori ai bibliotecii sunt părţile cele mai vechi ale conacului, care datează din secolul al XVII-lea, restul clădirii fiind construită în secolul al XIX-lea.

România este plină de destinații ascunse, care abia așteaptă turiști, fie din țară, fie din toate colțurile lumii. Dacă vreuna dintre aceste destinații ți s-au părut interesante și dorești să le vizitezi, intră pe www.travelminit.ro și descoperă România autentică, România pe care nu o poți găsi pe coperțile revistelor de turism.

The post Destinații ascunse din România pe care să le descoperi și tu în 2022 appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *