Crăciunul la rușii lipoveni din Dobrogea este celebrat pe stil vechi. Nașterea Domnului este o sărbătoare de familie, pe care staroverii nu concep să o petreacă fără să participe la slujbele religioase. Ei celebrează Crăciunul pe 7 și 8 ianuarie, cu o bucurie reținută, pentru că sărbătoarea este dictată de ritualuri care se leagă de biserică.

Crăciunul la rușii lipoveni începe cu slujba de la biserică

Crăciunul la rușii lipoveni nu este o sărbătoare privită din punct de vedere comercial, așa cum mulți dintre noi o percepem. Pentru ei este o celebrare austeră, legată de Nașterea Domnului Isus Hristos.

craciunul-la-rusii-lipoveniNașterea Domnului este o sărbătoare pe care rușii lipoveni din Dobrogea o petrec alături de familie, cu o bucurie reținută, deoarece ritualurile sunt legate în general de biserică, unde se țin slujbe pe toată durata Ajunului și Crăciunului.

craciunul-la-rusii-lipoveniBiserica creștin-ortodoxă de rit vechi a rămas ancorată la mijlocul secolului al XVII-lea, iar tradițiile pentru Crăciunul pe stil vechi la rușii lipoveni sunt păstrate cu sfințenie. Noi am ajuns anul acesta la Ghindărești, pentru a vedea cum se desfășoară slujba.

craciunul-la-rusii-lipoveni”În dimineața de Crăciun, toată lumea este la biserică, de la ora 6 până pe la 10, iar în a doua zi de Crăciun, slujba este mai lungă și ține de dimineață până la ora 12.

craciunul-la-rusii-lipoveni-haine-traditionaleFetele și femeile au o ținută specială pentru biserică, din care nu lipsesc fusta lungă și baticul de pe cap. În niciun sat de ruși lipoveni din țară, doamnele și domnișoarele nu merg îmbrăcate cu altceva.

costum-traditional-rusi-lipoveni-ghindarestiȘi bărbații au haine speciale pentru biserică. Ei poartă o cămașă scoasă peste pantalon, care este legată cu un cordon numit pois.

Hainele acestea și toate accesoriile sunt numai pentru biserică, nu poți merge în altă parte cu ele.

Este un port care s-a moștenit, indiferent că suntem în Dobrogea sau în Moldova”, a declarat pentru Discover Dobrogea, președintele Comunității Rușilor Lipoveni filiala Constanța, Nicolae Artion.

Crăciunul la rușii lipoveni, o sărbătoare de familie, de la care colindătorii nu lipsesc

Crăciunul la rușii lipoveni începe cu slujba de dimineață, după care merg acasă și iau masa în familie și abia apoi încep să apară colindătorii, niciodată înainte de sărbătoare.

”Potrivit tradiției, prima dată vin să colinde copiii. După-amiază încep să apară tinerii, iar seara vin familiștii să ne colinde.

colinde-craciun-rusi-lipoveniRușii staroveri slăvesc nașterea lui Isus Hristos printr-un singur colind, care este, de fapt, o cântare bisericească. Este un imn religios al lipovenilor, pe care îl cântă colindătorii, cărora le spunem hristoslavciki.

Ei fredonează ”Se naște Hristos”, “Hristos rajdaetsja”, o cântare preluată din slujba bisericească.

Copiii învață colindul la biserică, iar corul pe care ei îl formează este acompaniat de toți membrii familiei. Religia rușilor lipoveni impune ca toată lumea să știe colindul și să îl cânte în ziua de Crăciun.

Este o regulă să îi primim pe toți colindătorii. Copiii nu cântă colindul pe stradă, ei intră în casă, aprindem candela și îl cântă doar în fața icoanei. Ei sunt îmbrăcați tot în hainele de biserică, fetele cu fustă lungă și batic pe cap, iar băieții cu acea cămașă prinsă la mijloc cu un pois”, am mai aflat de la Nicolae Artion.

Preparatele tradiționale de Crăciun, la rușii lipoveni

Crăciunul la rușii lipoveni aduce cu el câteva preparate tradiționale. În Ajunul sărbătorii, femeile gătesc răcitură cu hrean, dar și nelipsitele pateuri cu măruntaie de porc coapte la cuptor.

De asemenea, ele pregătesc cârnații tocați la toporișcă, borșul rusesc cu sfeclă roșie și smântână și, în funcție de preferințe, friptură la cuptor sau sarmale, tot cu hrean.

Preparatele care se regăsesc obligatoriu pe masa de Crăciun a staroverilor sunt plăcinta și colțunașii cu brânză proaspătă de vaci, pe care ei îi numesc vareniki.

Tot în Ajun, la rușii lipoveni se face kuteaua, un preparat din grâu fiert amestecat cu miere de albine.

Gospodinele pregătesc și orez fiert cu prune afumate, un colac făcut în casă, biscuiți, cozonac și prăjituri făcute în casă. Toate preparatele le sunt oferite rudelor apropiate, iar acestea, la rândul lor, își tratează oaspeții cu aceleași produse.

Ordinea în care sunt servite produsele la masa tradiţională de Crăciun, este foarte bine stabilită.  Răciturile sunt primele pe care rușii lipoveni le consumă la marea sărbătoare, fiind urmate de ciorba lipovenească, sarmale, friptură și, la sfârșit, dulciurile, toate fiind preparate după rețete tradiționale.

Peștele nu lipsește de pe masa de Crăciun a rușilor lipoveni

Indiferent de zona în care se află, rușii lipoveni pun și pește pe masa de Crăciun. În localitățile din Delta Dunării, preparatele din pește sunt nelipsite, iar varietatea lor ține doar de gusturile fiecăruia.

Astfel, platoul cu aperitive include în mod aproape obligatoriu peștele afumat sau marinat și salata de icre de știucă ori de crap, la care se pot adăuga chifteluțele din pește sau salata de pește.

Crăciunul la rușii lipoveni, tradiții și obiceiuri

”Pe vremuri, rușii lipoveni seamănau semințe, atât în seara de Ajun, cât și în prima zi a anului. Grăunțele erau aruncate în casă sau în cuptorul de pâine, pentru belșug.

Grăunțele de la primii semănători erau adunate și folosite în rituri de vindecare sau de protecție. Restul boabelor erau măturate a doua zi și date păsărilor din curte, să fie sănătoase”, a declarat pentru Discover Dobrogea, cercetătorul Alexandru Chiselev, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.

Discover Dobrogea vă urează sărbători cu sănătate și multe bucurii!





42Shares

The post Crăciunul la rușii lipoveni, o sărbătoare de familie cu multe ritualuri religioase appeared first on Descopera Dobrogea.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *