Zilele acestea, constructorii și arheologii au descoperit fragmente din zidul de incintă al Cetății Tomis, sub pardoseala din foaierul Teatrului de Stat Constanța. Clădirea se află în plin proces de reabilitare și se fac săpături de consolidare a fundațiilor zidurilor din interiorul instituției de cultură și astfel a fost posibilă descoperirea făcută de arheologi.

Zidul de incintă al Cetății Tomis a ieșit la lumină în Teatrul de Stat

Chiar la intrarea în Teatrul de Stat Constanța au fost descoperite, sub pardoseală, bucăți din zidul de incintă al Cetății Tomis.

zidul-de-incinta-al-cetatii-tomis-in-foaierul-teatrului-de-stat-constanta”În zona foaierului era de așteptat să apară porțiuni din zidul de incintă, pentru că se știe traseul lui, iar la săpăturile pe care le-am supravegheat am reușit să identificăm fragmente. El este distrus în mare parte, de construcția teatrului.

Totuși, în foaier este o porțiune care s-a păstrat mai bine și se poate vedea, fiind într-un loc care, în 1927, când s-a construit teatrul, nu era cotat ca zonă de fundații.

Fostul zid de incintă are o lungime 5-6 metri, dar nu s-a păstrat integral. Sunt doar bucăți, pentru că el a fost spart în timpul construcției teatrului, însă se ține bine. Lățimea este standard, de aproape 3 metri, dar nu se păstrează cum îl vedem pe B-dul Ferdinand, de la un capăt la altul. Sunt bucăți rupte, demantelate în antichitate. Erau mai multe procedee prin care se distrugea un zid, care au început în antichitate și, care, pot spune că nu s-au terminat nici azi”, a declarat pentru Discover Dobrogea, șeful secției Arheologie Preventivă din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constantin Băjenaru.

Zidul de incintă al Cetății Tomis a fost folosit, pe vremuri, pe post de carieră de piatră

De-a lungul timpului, din zidul de incintă al Cetății Tomis a fost luată foarte multă piatră, astfel că arheologii nu au găsit o construcție intactă.

zidul-de-incinta-al-cetatii-tomis”În zidul descoperit la Teatrul de Stat Constanța sunt bucăți care lipsesc aproape în totalitate, pentru că, în perioada antică și în special în perioada de după antichitate, mai ales medievală și turcească, zidul a fost folosit pe post de carieră și s-au extras tone piatră din el.

Sunt zone în care au luat toată piatra, până jos, la baza zidului. E specific pentru acea perioadă post-antică să se distrugă zidurile, iar piatra a fost folosită pentru diferite construcții. El poate fi reconstituit pe baza șanțului ale cărui urme se văd pe porțiunile pe care zidul nu mai există”, am mai aflat de la cercetătorul științific Constantin Băjenaru.

Sub sala de spectacole a Teatrului de Stat este posibil să se afle necropola anticului Tomis

”În faza a doua a proiectului se va amenaja sala, iar acolo va fi foarte probabil să identificăm morminte. Spun acest lucru, deoarece, înainte de zidul de incintă se afla necropola anticului Tomis, care se întindea până aproape de Piața Ovidiu, înainte să se extindă orașul.

Avem noi niște indicii, dar ne este foarte greu să săpăm în interiorul teatrului”, a precizat cercetătorul științific Constantin Băjenaru.

Zidul de incintă descoperit în foaierul Teatrului de Stat va fi pus în valoare

Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac spune că zidul descoperit în Teatrul de Stat va fi pus în valoare.

zidul-de-incinta-al-cetatii-tomis”Lucrările de la Teatrul de Stat au scos la iveală o comoară: zidul Cetății Tomis.

Dragi constănțeni, trăim într-un oraș cu adevărat special. Odată cu lucrările pe care le efectuăm la Teatrul de Stat – Fantasio în vederea eficientizării energetice și consolidării clădirii ce a fost construită la începutul secolului trecut, specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub coordonarea domnului Constantin Băjenaru, au scos la iveală continuarea zidului de incintă al anticului Tomis în foaierul teatrului.

Este un moment de o frumusețe și o însemnătate aparte, ce ne va permite să punem în valoare, chiar în clădirea teatrului, bogata noastră moștenire istorică în armonie cu prezentul cultural al Constanței. Aștept cu nerăbdare rezultatul final al reabilitării clădirii și noua înfățișare a acesteia”, a scris pe pagina sa de Facebook, primarul Constanței, Vergil Chițac.

Și cercetătorul științific Constantin Băjenaru a precizat pentru Discover Dobbrogea, că va propune păstrarea porțiunii de zid din foaier și punerea în valoare a descoperirii de la Teatrul de Stat. El spune că ar putea fi folosită o pardoseală din sticlă, astfel încât, aceste vestigii istorice să poată fi văzute de toți cei interesați.

O altă porțiune din zidul de incintă al Cetății Tomis a fost descoperită în 2021, vizavi de teatru

”Ne-am așteptat să găsim porțiuni din zid la Teatrul de Stat. Zidul este datat în două faze, pe care le-am prins la săpătura de vizavi de teatru, pe Ferdinand colț cu Mihai Viteazu.

zidul-de-incinta-al-cetatii-tomisAcolo ne-au ieșit niște indicii că prima fază se datează în secolul al III-lea. Dar, mai sunt necesare niște investigații pe alte trasee. Apoi, se mai îngroașă zidul într-o a doua fază, probabil în secolul IV și mai sunt faze de secol VI, la care s-au adăugat turnuri.

Ce vedem acum ”Turnul măcelarilor” din Parcul Arheologic și un alt turn pe care l-am găsit pe str. Mihail Kogălniceanu, sunt elemente de secol IV”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. în istorie Constantin Băjenaru.

Descoperirea confirmă traseul drept al zidului de incintă

Descoperirea de la Teatrul de Stat Constanța este importantă, pentru că ea le confirmă arheologilor, traseul drept al zidului de incintă al Cetății Tomis, care merge către poarta de S-V a vechiului oraș, prevăzută cu două turnuri.

zidul-de-incinta”Se poate estima lungimea zidului de incintă, dacă o calculăm de la Plaja Modern, de la Poarta mare, până undeva la Dioda. Cred că sunt 700-800 de metri din vechiul zid, din care se văd 100-150 de metri. El se poate observa doar în Parcul Arheologic, deși mai există și sub casele oamenilor. Din punctul meu de vedere, este nevoie de un proiect de reabilitare a întregului zid, de la Harta arheologică până la Fantasio, care să conserve construcția antică și să o pună mai bine în valoare”, a mai spus șeful secției Arheologie Preventivă din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constantin Băjenaru, pentru Discover Dobrogea.

La Teatrul de Stat ar putea fi făcute și alte descoperiri

Conform legislației, orice intervenție în subsol are nevoie de supraveghere arheologică. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța are un contract de supraveghere cu Primăria Constanța, motiv pentru care arheologii sunt prezenți la lucrările de la Teatrul de Stat.

teatrul-de-stat-constanta-teatrul-tranulis”Noi acum transformăm lucrurile acestea într-o cercetare de amploare mai mică, pentru că nu ne putem extinde din cauza condițiilor structurale, deoarece o săpătură pe scară largă pune în pericol structura clădirii existente.

Știm acum unde să cercetăm, pentru că noi cunoaștem traseul și știm unde să facem sondajele noastre. Mergem împreună cu constructorul, o să îl ținem puțin din treabă, dar nu foarte mult.

Va trebui să fie revizuit puțin planul pe amplasamentul în care se află vestigiile, iar proiectantul a luat la cunoștință și își va adapta proiectul. Acolo unde se vede zidul, ar putea găsi o soluție să acopere cu sticlă, pentru a fi vizibil”, a precizat cercetătorul științific Constantin Băjenaru.





58Shares

The post Zidul de incintă al Cetății Tomis trece pe sub foaierul Teatrului de Stat Constanța appeared first on Descopera Dobrogea.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.