Chiar dacă în marile orașe pare a fi venit primăvara, la munte iarna e departe de final. În cazul în care cauți o modalitate prin care te poți relaxa îți recomandăm drumețiile montane, care au rolul de a contribui atât la menținerea în formă, cât și la sănătatea mintală. 

România are trasee montane perfecte pentru drumeții și ideale atât pentru persoanele cu o condiție fizică deja formată, cât și pentru începători. Travelminit a pregătit pentru tine o selecție de trei zone din România pentru o drumeție de iarnă dedicată începătorilor. O astfel de activitate îți va oferi posibilitatea de a lega prietenii mai  strânse, dar și de a descoperi locuri inedite.

Izvorul Muntelui – Cabana Dochia

Durata acestui traseu, considerat unul ușor, este de aproximativ patru ore. La cabana Izvorul Muntelui se ajunge din intersecția cu DN 15 (Piatra Neamț – Bicaz – Poiana Largului – Toplița) după 8 km parcurși pe drumul județean DJ 155F Izvorul Muntelui – Durău. Drumul este practicabil tot timpul anului.

Aventura începe de la cabana Izvorul Muntelui și continuă precum urmează:  Curmătura Lutul Roşu, punct albastru; Curmătura Lutul Roşu – cabana Dochia, bandă albastră. Lungime: 4,5 km. 

Obiectivele turistice pe care le poți descoperi în această drumeție sunt: Poliţele cu Crini, Piatra cu Apă, Detunatele. Caracteristici: traseu de acces spre zona înaltă, de platou.

Azuga – Vf. Grecului – Cabana Diham

În apropierea Munților Bucegi este un traseu montan ideal pentru începători. O drumeție populară a acestei zone, care pornește chiar din Gara Azuga, cu opriri în Vf. Grecului (1432m) – Vf. Leuca Mică (1448m) – Cabana Diham (1320 m) și retur. Călătoria durează o zi și este accesibilă tuturor, chiar și atunci când este zăpadă. Timpul de urcare ajunge până la patru ore de mers lent, iar lungimea traseului este de 16 km.

Urcarea din Azuga până pe Vf. Grecului este mai solicitantă din punct de vedere fizic, însă odată ajuns aici, priveliștea spre masivul Bucegi te va cuceri. De acolo vei putea vedea vârfurile: Jepii Mici, Caraiman, Coștila, Moraru si Colții Morarului, Bucșoiu Mic si Mare, iar in partea opusă în departare Vf. Postăvarul, apoi Piatra Mare, iar în lateral Munții Neamțului și Munții Baiului.

Traseul de întoarcere poate fi același sau, ca alternativă, poți opta și pentru traseul: Poiana Izvoarelor – Cabana Gura Diham – Bușteni. 

Cetea – Băile Romane – Piatra Cetii

Este un alt traseu recomandat începătorilor. Primul aspect care te va cuceri pe acest drum sunt cascadele spectaculoase. Drumeția poate dura între patru și cinci ore și pornește din satul Cetea. Urmând marcajul pe marginea unui pârâu, zona cu livezi, drumul pietruit şi drumul de ţară, ajungi în Cheile Cetii. O potecă care ocoleşte cheile, te duce pe firul apei până la cascada de la Băile Romane. Denumirea populară a fost dată de localnici şi reprezintă o succesiune de patru cascade de mărimi diferite care au format la bază mici lacuri din apa curgătoare.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.

Foto: dreamtime.com

The post 3 zone din România pentru o drumeție de iarnă appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.