Ouăle încondeiate nu sunt specifice Dobrogei, însă, această tradiție străveche se întâlnește în unele sate, fiind adusă în regiune de către cei care au venit din alte zone ale țării. Vopsitul sau încondeiatul ouălor este una dintre cele mai importante activități care se realizează în Joia Mare, deoarece se spune că acestea nu se vor strica niciodată și vor rămâne proaspete. De altfel, în fiecare zi din Săptămâna Patimilor gospodarii fac anumite pregătiri, în mod tradițional.

Pentru ouăle încondeiate se folosesc diferite motive tradiționale

Se știe că oul este un simbol al tuturor începuturilor, dar, pentru noi, în această perioadă, el reprezintă simbolul sărbătorii de Paște, motiv pentru care, cel mai des motiv întâlnit pe ouă este cel al crucii. În cultura tradițională românească, crucea este o amuletă, un talisman, care are menirea de a-i apăra pe creștini de tot ceea ce este rău.

ouale-incondeiate-simbolul-sarbatorii-de-paste”Pe ouăle încondeiate, întâlnim diferite alte motive care aveau legătură cu mediul înconjurător. Motivul ”bastonul ciobanului”, are legătură cu păstoritul, ocupația locuitorilor din Bucovina. Spicul de grâu se întâlnește des pe ouăle încondeiate, grâul fiind un simbol al hranei esențiale.

ouale-incondeiate-simbolul-sarbatorii-de-pasteSe încondeiază chiar și biserica pe multe ouă din Bucovina. De asemenea, sunt folosite motive florale sau geometrice. ”Cărarea rătăcită” este un motiv des întâlnit și simbolizează drumul anevoios pe care îl parcurge omul de-a lungul vieții.

oua-incondeiate-cu-ceara-in-reliefȘi peștele este un simbol creștin folosit pe ouăle încondeiate. Sunt foarte variate motivele desenate pe ouăle închistrite sau muncite, cum se mai numesc cele din Bucovina. În perioada în care primii creștini erau persecutați, ei au folosit desenul peștelui, ca semn de recunoaștere a religiei. Vița de vie este un alt motiv care se regăsește pe multe obiecte de artă populară”, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Cerasela Dobrinescu de la Muzeul de Artă Populară Constanța.

oua-incondeiate-simbol-sarbatoare-paste”Motivele pe care le folosesc pentru ouăle încondeiate sunt cele mai vechi. Avem motivul ”Calea rătăcită” și ”40 de cline sau 40 de zile de post”. Sunt și motive inspirate din gospodărie, precum ”vârtelnița” folosită de femei pentru a răsuci firul înainte să îl țeasă sau ”furca”, dar și modele fitomorfe cu flori și plante, precum spicul grâului sau trifoiul.

ouale-incondeiate-simbolul-sarbatorii-de-pastePe ouăle încondeiate se folosesc și motive zoomorfe: arici, pești sau broaște”, a precizat pentru Discover Dobrogea, meșterul popular Fevronia Ciortan.

Cum se încondeiază ouăle de Paște

Pentru a vedea cum se încondeiază ouăle de Paște am participat la un atelier susținut de meșterul popular Fevronia Ciortan, la Biblioteca Județeană Constanța. Aceasta i-a învățat pe copiii de la diferite școli din oraș, cum se decorează ouăle, cu ceară și culoare.

”Oul, pentru a fi încondeiat, în primul rând trebuie să fie degresat. Apoi îi facem o mică gaură și cu o seringă împingem conținutul foarte încet, pentru a nu crăpa coaja oului. După ce golim oul de conținut îl spălăm bine, îl uscăm și este gata de încondeiat.

ouale-incondeiateMai avem nevoie de ceară de albine și de o sursă de căldură, care, înainte era soba bunicii. Soțul meu mă ajută și face niște lămpi pe care țin permanent ceara fierbinte, să o putem folosi pentru a desena pe  ouă.

oua-incondeiate-chisita-fevronia-ciortan-mester-popularChișița sau condeiul este un băț subțire, la capătul căruia montăm un tub din tablă de cupru legat cu o liță subțire. Introducem tubul în ceara topită, el se încarcă cu ceara care va curge pe ou când trasăm desenele.

atelier-oua-incondeiate-biblioteca-judeteana-constanta Tubul poate fi de grosimi diferite, cu unul desenăm liniile foarte subțiri și cu altul încărcăm desenele cu ceară. Ceara curge prin tub și lasă o dungă, necesară pentru desenele pe care le realizăm pe ouă.

oua-incondeiateCu chișița subțire desenăm modelul care vrem să rămână alb. După ce am desenat pe ou tot ce vrem să rămână alb, îl introducem în galben și continuăm să desenăm pe el ce vrem să rămână galben.

oua-incondeiateÎl introducem după aceea în roșu și continuăm să desenăm ce vrem să rămână roșu, apoi îl scufundăm în vopsea neagră, care este culoarea de fond.

oua-incondeiateLa final îl curățăm și rămâne varianta finală.

ouale-incondeiate-de-pasteSe pot face ouă și cu ceară în relief, care sunt încondeiate direct cu ceară colorată și aceasta rămâne pe ele”, a precizat pentru Discover Dobrogea, meșterul popular Fevronia Ciortan.

Copiii sunt încântați că pot învăța arta încondeierii ouălor

Zeci de elevi de la școlile din Constanța au participat la atelierele de încondeiat ouă, pe care meșterul popular Fevronia Ciortan le-a organizat la Biblioteca Județeană Constanța, la invitația doamnei Dana Mocanu.

atelier-incondeiat-oua-la-biblioteca-judeteana-constanta”Copiii sunt interesați să învețe acest meșteșug și sunt foarte curioși, dar le place, deși, la început le este teamă că nu vor reuși să decoreze ouăle.

oua=incondeiate-atelierAm organizat ateliere de încondeiat ouă la Biblioteca Județeană Constanța și au venit mulți elevi din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, care vor să învețe acest meșteșug”, a afirmat meșterul popular Fevronia Ciortan.

Ouăle încondeiate ne introduc în spiritul sărbătorilor de Paște

Încondeierea şi închistrirea ouălor era şi mai este, uneori, socotită ca un ritual sacru care se înfăptuieşte etapă cu etapă.

atelier-oua-incondeiate-biblioteca-judeteana-constanta”Am venit să învăț cum se încondeiază ouăle, pentru că se apropie sărbătorile Pascale și vreau să intru în spiritul acestora. Nu este pentru prima dată când încondeiez ouă.

atelier-oua-incondeiate-biblioteca-judeteana-constantaAm mai fost într-o tabără cu tradiții românești, acolo am încondeiat prima dată și mi-a plăcut foarte mult.

atelier-oua-incondeiateAm fost chiar și la Muzeul ouălor încondeiate din Bucovina, unde am văzut multe ouă foarte frumos pictate cu ceară și culori”, a precizat pentru Discover Dobrogea o elevă din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Petre Ispirescu din Constanța.

Meșteșugul încondeierii ouălor poate deveni o pasiune pentru toată viața

Fevronia Ciortan este de profesie contabil, iar în timpul liber încondeiază ouă. Arta ouălor încondeiate este foarte migăloasă, astfel că închistrirea lor poate dura ore sau chiar zile bune, însă, dacă deprinzi această artă și îți place, ea poate să devină pasiune pentru toată viața.

fevronia-ciortan-mester-popular-in-arta-incondeierii-oualor”Din 2014 am prins tainele acestui meșteșug de la fiul meu, care era student la Cluj și membru al Asociației Folclorice Zestrea, în care, printre alte lucruri pe care le face, păstrează și promovează meșteșugul încondeiatului ouălor. A venit acasă în vacanța de Paște și a făcut un atelier cu prietenii, la care am participat și eu. De atunci mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am amenajat un colțișor în apartament și, în fiecare seară, cum am puțin timp liber, timp de o oră sau două, încondeiez ouă. După ce m-a învățat fiul meu tehnica închistririi ouălor am mers pe la târguri și meșteșugari, iar anul trecut am terminat și Școala Populară de Artă de la Botoșani, Secția Artă Populară pictură pe ou și am devenit meșter popular.

oua-incondeiatePână acum am încondeiat sute de ouă de găină, de gâscă, de rață și de struț. Cele de struț sunt mai greu de încondeiat pentru că, fiind mai mari, necesită mai mult timp pentru lucru. Pentru cele de rață este mai greu cu tehnica pe care o folosesc eu, tehnica batic sau cea a scufundării repetate în vopsea de mai multe culori, de la cea mai deschisă la cea mai închisă. Câteva dintre ouăle pe care le-am închistrit au ajuns și la expoziții din străinătate, la care au participat reprezentanții Asociației Zestrea.

Prima expoziție la care am prezentat ouă încondeiate a fost la Muzeul de Artă Populară Constanța în anul 2016 și ulterior au organizat o expoziție și reprezentanții Bibliotecii Județene”, am aflat de la meșterul popular Fevronia Ciortan.

Pe vremuri, culorile folosite pentru vopsirea ouălor erau naturale

În România, se folosesc două procedee pentru înfrumusețarea ouălor de Paște. Este vorba despre colorarea simplă, specifică Dobrogei și scrierea sau închistrirea cu ceară de albine, specifică în Bucovina, Maramureș, Muscel.

incondeierea-oualor-de-paste”În trecut, culorile folosite pentru vopsirea ouălor erau naturale. Se fierbeau frunzele, florile, coaja sau tulpina plantelor și se obțineau diferite culori. Și aceasta, deoarece coloranții chimici au fost folosiți abia după a doua jumătate al secolului XX.

atelier-oua-incondeiate-biblioteca-judeteana-constantaAstfel, culoarea roșie era dată de ceapa roșie și floarea de bujor. Verdele se obținea din secară crudă de primăvară și din izmă. Galbenul era dat de coaja de măr, de frunzele de ceapă sau de florile galbene, iar albastrul din flori de viorele.

incondeierea-oualor-de-pasteCu ani în urmă, la Oltina se obținea un kaki închis, din frunza de boz, care era folosită și pentru vopsirea produselor textile.” a declarat pentru Discover Dobrogea, Cerasela Dobrinescu, muzeograf la Muzeul de Artă Populară Constanța.

Cum se ciocnesc ouăle de Paște

Întotdeauna se începe ciocnitul cu ouăle roșii. Chiar dacă ne-am obișnuit să vopsim ouăle în diferite culori, oul roșu, care simbolizează sângele lui Isus Hristos este simbolul Paștelui. Astfel, ciocnirea începe cu ouăle roșii și se continuă și cu celelalte culori. Se spune că în ziua de Paște nu este voie să se mănânce niciun ou nevopsit.

oua-incondeiateExistă și un ceremonial al ciocnitului ouălor de Paște. Pentru început, se lovesc ouăle cu vârful, căruia i se mai spune și ”cap”, apoi se ciocnesc și cu cealaltă parte. Întotdeauna persoana care este mai în vârstă ciocnește oul celui mai tânăr. Următoarele zile sunt rezervate vizitelor la nași și la prieteni.

incondeierea-oualor-de-pasteSunt multe obiceiuri de Paște, însă esențiale sunt cele care țin de biserică, de încondeierea ouălor sau de îmbrăcarea celor mai frumoase haine. Darurile care li se fac copiilor constau, în general, în îmbrăcăminte, deoarece orice copil își dorește ceva nou în ziua de Paște. Sărbători Pascale cu multe bucurii vă dorim!

The post Ouăle încondeiate, bijuteriile sărbătorii de Paște appeared first on Descopera Dobrogea.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.