5 cazări cu o priveliște impresionantă

Fiecare experiență reușită de vacanță e construită din detalii care fac diferența, iar o priveliște superbă poate avea acest efect. Ți-am pregătit 5 cazări cu priveliști impresionante care îți vor încânta simțurile. 

Hotel Atrium Mountain View, Predeal

Situat în orașul cu cea mai mare altitudine din România, Hotel Atrium Mountain View îți oferă mai mult decât un confort deosebit, și anume: minunata priveliște a munțiilor Bucegi. Nu se compară nimic cu sentimentul de a te trezi cu o priveliște montană deosebită în fiecare dimineață, așa că nu rata această ocazie. Hotelul dispune de restaurant, sală, jacuzzi, parcare și menaj gratuite.

Harmonia Mundi, Vlaha

Un loc cu o arhitectură deosebită, Harmonia Mundi excelează la capitolul estetic din toate punctele de vedere. Dacă îți dorești un sejur într-o oază de relaxare, acesta este locul perfect pentru tine. Pensiunea dispune de o sală care poate fi folosită pentru diverse activități de relaxare precum yoga. Aflată la doar 15 kilometri de Cluj-Napoca, include un spațiu de relaxare exterior și un loc de joacă amenajat pentru cei mici, iar terasele spațioase îți vor asigura o priveliște impresionantă indiferent de anotimp.

Citește și: Atracții și obiective turistice în județul Sălaj

Apartel Serenity View 46, Mamaia Nord

Vrei să te bucuri de o vedere spre mare și de sunetul valurilor? Ei bine, la Apartel Serenity View poți face acest lucru de pe balcon sau chiar din pat. Apartamentul spațios e situat la numai 20 de m de plajă și oferă oaspeților toate beneficiile gratuite ale complexului rezidențial Alezzi, printre care: sală de fitness, saună, piscine pentru adulți și pentru copii, jacuzzi și grădină.

Hotel Panoramic, Colibița

Situat într-o zonă superbă, în apropierea munților Călimani și a lacului Colibița, Hotel Panoramic are o gamă largă de facilități de wellness, printre care: piscină, jacuzzi și saună, incluse în prețul unei rezervări. Cinefilii vor fi bucuroși să afle că hotelul dispune de o sală de cinema cu o capacitate de 43 de locuri. Cu siguranță însă, atracția principală a hotelului va fi pe placul tuturor și anume, piscina exterioară care funcționează indiferent de anotimp. 

Hotel Complex Phoenicia Blue View, Olimp

Cu o amplasare deosebită, la doar 20 de metri de plajă, și cu o priveliște pe măsură, celebrul complex Amfiteatru-Belvedere-Panoramic este locul ideal pentru o vacanță de vis. Oaspeții se pot bucura de o plajă privată cu șezlonguri incluse, 4 piscine, și diverse baruri care se află în incinta hotelului. Copiii vor fi, de asemenea, încântați de locurile de joacă și de cele două piscine special amenajate pentru ei. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.

The post 5 cazări cu o priveliște impresionantă appeared first on Blogul Travelminit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *