Hotelul Palace din Constanța, unitatea de lux în care se cazau, pe vremuri, oamenii bogați ai Europei

Unul dintre cele mai frumoase hoteluri din zona peninsulară a Constanței, Hotelul Palace, a fost construit din anul 1912 pentru a fi o unitate de cazare de lux, un spațiu de elită. Apariția sa este legată de inaugurarea Cazinoului din Constanța, deoarece, toți oamenii bogați ai Europei care ajungeau în oraș, doreau să se cazeze într-un hotel de lux.

Hotelul Palace, o unitate de cazare de mare clasă, în urmă cu peste 100 de ani

În primii ani ai secolului XX, turismul din fostul Tomis s-a îmbogățit cu un hotel de mare clasă. Este vorba despre Hotelul Palace, care avea o frumoasă deschidere spre ”Golful pescarilor”.

hotel-palace-constanta

Hotelul Palace a început să fie construit în anul 1912, la doi ani după deschiderea Cazinoului din Constanța. Există un contract de cesiune semnat de Primăria Constanța și Societatea Marilor Stabilimente, cea care administra Cazinoul, document potrivit căruia, cesionarul avea obligația să construiască un hotel cu 200 de camere, la cel mai înalt standard al hotelurilor din acea vreme.

Trebuia să aibă foarte multe facilități, pentru că se preconiza să devină un loc în care să vină oamenii bogați ai Europei, care jucau la Cazinoul din Constanța și voiau să facă acest lucru cât mai discret.

Astfel, în martie 1912, societatea i-a comandat arhitectului francez Edgar de Goué să realizeze proiectul pentru Hotelul Palace, pe spațiul ales pe strada Farului. Farul Genovez era atât de important la vremea aceea, încât, o perioadă a dat numele străzii.

O reclamă din 1916 trecea în revistă dotările acestei moderne unități de cazare. Turiștii erau anunțați că hotelul are 250 de camere sau apartamente, lumină electrică, apă caldă și rece în fiecare cameră, săli de baie la fiecare etaj, sală de corespondență, sală pentru fumători, fabrică de gheață, serviciu de omnibuze-automobile și un celebru restaurant cu bucătărie româno-franceză. Puține unități de cazare se puteau lăuda cu astfel de dotări și facilități.

Daniel Renard, arhitectul Cazinoului din Constanța, a fost cooptat în echipă

Lucrările la Hotelul Palace au început greu, din cauza unor dispute legate de terenul pe care urma să fie ridicat, situat pe malul mării, despre care se spunea că nu va putea ține o astfel de construcție.

hotel-palace-constanta

Proiectat de la început pentru a fi o unitate de lux, hotelul a fost construit foarte bine, dovadă fiind faptul că el rezistă și astăzi, deși nu a fost restaurat de foarte mult timp.

hotel-palace-constanta

Deși se credea că planurile au fost realizate de către Daniel Renard, Hotelul Palace a fost proiectat de arhitectul francez Edgar de Goué. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, ulterior, a fost implicat în echipă și arhitectul Daniel Renard, cel care a realizat Cazinoul din Constanța.

 

hotel-palace-constanta

Când a fost inaugurat, în 1914, Hotelul Palace era cel mai modern din Constanța și, o lungă perioadă de timp, a continuat să fie așa.

Hotelul Palace avea facilități de lux pentru perioada în care a fost inaugurat

Turiștii care se cazau la Hotelul Palace din Constanța aveau parte de facilități de lux, pentru acea vreme. Unitatea de cazare avea baie în fiecare cameră, un lucru extraordinar în perioada respectivă. Hotelul avea încălzire centrală, iluminat electric, dar și un mijloc de transport care ducea turiștii la gară și îi aducea, deși gara era la doi pași, pentru că se afla în zona actuală a palatului administrativ al Constanței.

hotel-palace-constanta

Toți chelnerii erau francezi și aproape că nu se vorbea limba română. Toată lumea trebuia să fie servită impecabil, pentru că existau niște reguli foarte stricte. Erau standardele la care Cazinoul se aliniase și, desigur, pe care trebuia să le respecte și Hotelul Palace.

hotel-palace-constanta

De asemenea, Hotelul Palace avea un mobilier foarte scump și o terasă pe care turiștii stăteau să admire marea. În plus, avea o bucătărie foarte bună, în care găteau bucătari români și străini. Totul făcea parte din acea bunăstare pe care o oferea participanților săi, frumoasa epocă Belle Époque, în perioada premergătoare primei mari tragedii a secolului trecut, care a fost Primul Război Mondial.

Hotelul Palace a fost construit în stilul eclectic, specific Rivierei franceze

Gândit să fie o anexă a Cazinoului, Hotelul Palace trebuia să acopere toate exigențele pe care Edgar de Marcay, un baron de origine belgiană care a condus Cazinoul și Societatea Marilor Stabilimente, știuse să le impună ca stil al stabilimentului.

hotel-palace-constanta

”Alcătuit din 5, respectiv 6 etaje la nivelul fațadei dinspre mare, hotelul este construit în stilul eclectic specific Rivierei franceze. Fațada principală, concepută simetric și monumental, ca și întreaga clădire, are ca element central intrarea pe latura sudică, flancată de două console mari, prevăzute în partea superioară cu ghirlande de tip Empire.

Fiecare nivel este individualizat: ferestrele de la parter au deasupra un arc ușor destins, cu cheie de boltă, etajul 1 alternează balcoane cu feronerie și zidărie, etajul 2 are un șir ritmat de balcoane cu feronerie pe console, următoarele niveluri sunt separate de o friză cu val grecesc, iar ferestrele ultimului nivel, semicirculare, cu mici balcoane și aceeași feronerie, sunt flancate de console masive, cu decorații și ghirlande despărțitoare. Fațada dinspre mare, mai înaltă, deoarece hotelul urmează panta malului, introduce o scară monumentală, în spirală, care ajunge până la nivelul de atunci al cheiului, deci al apelor mării.

hotel-palace-constanta

Inaugurat în iulie 1914, Hotelul Palace a avut încă de la început luxul necesar categoriei sale”, scria criticul de artă Doina Păuleanu, în cartea sa, ”Peninsula misterioasă”.

Turiștii cazați în hotel erau răsfățați și li se îndeplinea orice dorință

Legătura între Cazinoul din Constanța și Hotelul Palace a fost făcută de baronul Edgar de Marcay. Acesta avea experiența cazinourilor de la Monte Carlo și, datorită relațiilor pe care le-a avut aici cu diverși primari și prefecți, el a reușit să intre în protipendada constănțeană și să obțină, în 1912, concesiunea Cazinoului pentru o perioadă de 20 de ani.

hotel-palace-constanta

Baronul Edgar de Marcaya fost condiționat să ridice și un hotel de lux pentru jucătorii care veneau la Cazinou. Ea un hotel care avea lift, curent electric, iar dacă voiai un frizer la 12 noaptea, nu era nicio problemă. Practic, orice dorință a clienților hotelului era îndeplinită.

hotel-palace-constanta

De asemenea, era un hotel discret pentru cei care veneau să își toate averile la Cazinou. Nu avea saloane mari, nu se făceau recepții acolo, nici nu se dorea acest lucru. Hotelul avea și două intrări separate, astfel că dacă un bogătaș venea cu o doamnă care nu era neapărat soția sa, ei puteau intra pe uși diferite și se întâlneau la apartament.

Era ideal pentru pariorii acelor vremuri și a fost foarte popular, astfel că era greu de găsit o cameră la Palace în sezonul estival. Familiile foarte importante preferau să stea acolo”, a declarat pentru Discover Dobrogea, publicistul Cristian Cealera, autorul volumelor ”Poveștile Mării Negre”.

Fostul hotel de lux al Constanței are nevoie urgentă de lucrări de restaurare

Hotelul în care, pe vremuri, se caza elita României și a Europei, este, de ani buni, lăsat în paragină. Ultima restaurare a clădirii s-a făcut în urmă cu 50 de ani, când, imobilul a intrat în circuitul hotelier, după ce, ani buni, a fost naționalizat și a găzduit chiriași.

hotel-palace-constanta

În cel mai modern hotel de la malul mării, inaugurat în urmă cu 108 ani, din păcate, nici măcar o cameră nu mai are vechiul mobilier luxos de odinioară.

subsol-hotel-palace-constanta

Deși este o clădire foarte veche, în care nu s-au mai făcut investiții de zeci de ani, subsolul nu este foarte afectat de trecerea timpului, astfel că, potrivit specialiștilor, poate fi consolidat.

 

The post Hotelul Palace din Constanța, unitatea de lux în care se cazau, pe vremuri, oamenii bogați ai Europei appeared first on Descopera Dobrogea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *