Turiștii pasionați de istorie și arheologie, dar și de drumeții pot face o excursie de o zi în județul Tulcea, pe traseul ”Drumul Cetăților”. Acesta are un caracter cultural și oferă posibilitatea cunoașterii a trei dintre cele mai importante situri arheologice din Dobrogea, amplasate într-un cadru natural unic, cu peisaje pitorești și cu numeroase povești istorice. Traseul turistic urmează ruta Babadag-Enisala-Jurilovca-Slava Rusă și este promovat de Grupul de Acțiune Locală GAL Razim.

Traseul „Drumul Cetăților” începe din orașul Babadag

Traseul ”Drumul Cetăților” pornește din ”Sinaia Dobrogei”, cum a fost numită localitatea Babadag, datorită așezării sale la poalele dealurilor împădurite Koiun-Baba, Sultan Tepe și Ianik Bair.

monumentul-lui-gazi-ali-pasa-babadag

Orașul Babadag are o istorie foarte veche și interesantă. Numele localității, în traducere ”Muntele Tatălui” este mai vechi decât Imperiul Otoman, astfel că s-au păstrat numeroase povești din acele vremuri. Când mergem spre Tulcea, de regulă trecem în grabă prin frumosul oraș Babadag, fără să știm că are atracții turistice și legende captivante.

Denumirea localității Babadag este legată de sosirea turcilor și a turkmenilor pre-otomani pe acest teritoriu, fiind astfel mai veche decât Imperiul Otoman.

Muzeul-de-arta-orientala-babadag-tulcea
Orașul Babadag are câteva atracții turistice interesante, care merită să fie vizitate. Este vorba despre Moscheea Gazi Ali Pașa, Muzeul de Artă Orientală și Mausoleul în care este înmormântat Gazi Ali Pașa, toate situate în apropiere una față de cealaltă.

dealul-cu-sculpturi-de-la-babadag

Dealul cu sculpturi de la Babadag este o altă atracție turistică, mai puțin cunoscută de vizitatori. Povestea Platoului cu sculpturi este foarte interesantă. Am scris aici despre povestea sculpturilor abandonate de zeci de ani, pe dealul pe care se află Tabăra Babadag, un loc care le oferă vizitatorilor o frumoasă priveliște asupra orașului.

Orașul Babadag și zonele limitrofe reprezintă o zonă turistică unică, prin frumusețea, diversitatea, bogăția și varietatea numeroaselor rezervații naturale care se regăsesc în această zonă.

babadag-sari-saltuk-muntele-tatalui

Pădurea Babadag își justifică statutul de rezervație naturală și areal protejat prin cea mai mare concentrație de specii de orhidee amenințate cu dispariția, întâlnite pe o suprafață restrânsă. Cele mai multe specii plante rare se întâlnesc în partea de sud a rezervației, în pădurea de stejar pufos.

Enisala, prima fortăreață de pe traseul ”Drumul Cetăților”

Localitatea Enisala din comuna Sarichioi este inclusă în traseul ”Drumul Cetăților”, deoarece, pe teritoriul său există un patrimoniu arheologic de excepție. Cetatea medievală Enisala atrage atenția turiștilor, atât prin mărimea și soliditatea zidurilor, cât și prin frumusețea monumentului și poziția sa strategică.

cetatile-din-tulcea-cetatea-enisala-dealul-gras

Cetatea Enisala, Yeni-Sale sau Heracleea cum i s-a mai spus de-a lungul timpului, este o atracție turistică deosebită din centrul Dobrogei.

cetatea-enisala-cel-mai-vizitat-obiectiv-turistic-din-judetul-tulcea

Ruinele fortăreței medievale Enisala se află pe un deal calcaros, denumit și Dealul Gras, care domină zona lacurilor Razim și Babadag, la aproximativ 2 km de localitatea Enisala. Peisajele care ni se dezvăluie la poalele ruinelor cetății sunt spectaculoase, astfel că, de sus, putem admira dealurile de pe cuprinsul rezervației Enisala, dar și lacurile Razim și Babadag, iar la apus ni se oferă o perspectivă de poveste.

cetatea-enisala-dobrogea-tulcea
Cetatea Enisala sau Heracleea este o fortificație medievală, construită în anii 1300 în scop militar, defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării.

drumul-cetatilor-judetul-tulcea-cetatea-enisala
Cel mai vechi document cunoscut în care se regăsește denumirea Yeni-Sale este cronica turcească a lui Sukrullah bin Sehab-ed-din Ahmed, din prima parte a sec. al XV-lea. Vestitul călător turc Evliya Celebi consemna, în trecerea sa prin Dobrogea, în 1652, că ”cetatea Yeni-Sale, este înaltă și așezată pe un deal pietros”.

Drumul-cetatilor-judetul-tulcea-cetatea-enisala
Enisala este un cuvânt turcesc, format din cuvintele Yeni care înseamnă nou și sale – așezare, astfel că se traduce sat nou sau așezare nouă.

Localității Enisala i-au fost atribuite însă și alte denumiri de-a lungul anilor. În urma analizei hărților de navigație din sec. XIII-XV, cercetătorii au identificat zona în care se află și cetatea medievală Enisala, ca purtând numele de Bambola sau Pampulo.

cetatea-enisala-dobrogea-judetul-tulcea

Curtinele, turnurile și contraforturile fortificației, parțial conservate, au permis reconstituirea formei inițiale a monumentului. Acesta era apărat spre sud-est și est de ziduri masive, groase de 3 metri, cu o înălțime ce altădată atingea 6-7 m și de turnuri poligonale, hexagonale, regulat dispuse în jurul incintei. Spre nord-nord-est se continuă zidul masiv, flancat de două turnuri patrulatere și către vest, ultima parte a curtinei, mergând pe buza prăpastiei, este sprijinită pe un imens bastion.

La baza Cetății Enisala, săpăturile arheologice au scos la iveală sute de complexe arheologice, majoritatea funerare, așezări neolitice sau din prima Epocă a fierului.

În satul Enisala se poate vizita și Gospodăria țărănească conservată in situ, o adevărată sinteză a arhitecturii tradiționale din nordul Dobrogei de la începutul secolului al XX-lea. Realizată din lut, piatră, lemn și stuf, aceasta se integrează armonios peisajului local.

În apropiere se află biserica Sf. Treime, ridicată în perioada 1890-1904, care prezintă un iconostas pictat la începutul secolului XX de către Rafael Mateef, un prolific zugrav de biserici.

Orgame-Argamum, a doua fortăreață de pe traseul ”Drumul Cetăților”

Traseul ”Drumul Cetăților” continuă spre Cetatea Orgame-Argamum, despre care se spune că a fost primul oraș locuit din Dobrogea. Fortăreața este situată în Jurilovca, localitate întemeiată de lipoveni, la începutul sec. al XIX-lea, fondatorul acesteia fiind Jurilca. Localitatea este situată pe malul Lacului Razim și are un mic port, un punct de plecare important spre alte zone turistice, astfel că este denumită și ”Poarta Razimului”.

cetatea-argamum-orgame-jurilovca-tulcea

Cetatea Orgame-Argamum, situată la aproximativ 7 km de comuna Jurilovca, pe faleza stâncoasă a Capului Doloșman și este cel mai important obiectiv cultural al zonei.

Potrivit izvoarelor antice, orașul Orgame a fost întemeiat de greci, între 670-660 î.Chr. Coloniștii greci din Milet, au ajuns în zonă, fiind foarte probabil, primii care au întemeiat o colonie în tot bazinul Mării Negre și au ridicat orașul Orgame. Numele localității apare în lucrarea ”Periegesis”, a primului geograf al istoriei Occidentale, Hecateus din Milet.

cetatea-orgame-argamum-jurilovca-tulcea

Izvoarele legate de Cetatea Argamum-Orgame sunt foarte puține. Nici cercetările arheologice nu sunt prea avansate, situl, care are aproape 100 de hectare este excavat în mică măsură, undeva la 15%, astfel că oricând pot apărea mai multe dovezi istorice.

cetatea-orgame-argamum-jurilovca-tulcea-sit-arheologic

Vasile Pârvan a identificat situl de la Capul Doloșman ca fiind Orgame, la începutul secolului XX. Deocamdată, în situl de la Capul Doloșman nu s-a găsit nici o inscripție sau un alt izvor cu numele Orgame, astfel că toate dovezile sunt cumva indirecte.

cetatea-orgame-argamum-jurilovca-tulcea-primul-oras-intemeiat-de-greci-in-romania

Acum, însă, nu mai este nici un dubiu pentru specialiști că Orgame este actuala Cetate Argamum.

Cetatea Ibida de la Slava Rusă încheie traseul ”Drumul Cetăților”

De la Jurilovca, se continuă traseul spre Slava Rusă, trecând prin localitățile Lunca și Ceamurlia de Jos, urmând Valea Slavelor. Este un drum frumos, cu dealuri acoperite de păduri, cu peisaje inedite și locuri umbroase.

drumul-cetatilor-judetul-tulcea-slava-rusa-slava-cercheza

Înconjurată de dealurile satului Slava Rusă din județul Tulcea, Cetatea Ibida se întindea în sec. IV pe o suprafață de 24 de hectare, fiind cea mai mare fortificație din Dobrogea, după Tomis. Acum, peste 60% din suprafața cetății care avea 24 de turnuri și 3 porți este acoperită de satul Slava Rusă.

cetatea-ibida-slava-rusa-tulcea

Istoricii și arheologii apreciază că Ibida sau Libida era de 4 ori mai mare decât Cetatea Histria și de două ori mai mare față de Tropaeum Traiani.

”Fortificația de la Slava Rusă a intrat în literatura de specialitate în 1875, iar pe la 1898, inginerul Pamfil Polonic face un prim-plan al cetății și spune că avea ziduri și turnuri colosale.

turnuri-de-aparare-cetatea-ibida
El a identificat 24 de turnuri și 3 porți, două dintre ele numite impropriu porți, pentru că sunt locurile prin care râul Slava intra și respectiv ieșea din cetate. Ibida este singura fortificație din Dobrogea străbătută de un râu. Suprafața este împărțită în două părți aproximativ egale.

cetatea-ibida
Latura de nord a cetății intră în sat, laturile de est și sud sunt sub actualele ulițe ale localității Slava Rusă, iar sub unul dintre dealuri a fost descoperită o fortificație anexă”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul Dorel Paraschiv, șef de șantier de la Cetatea Ibida.

cetatea-ibida-tulcea-slava-rusa

Zona cetății Ibida este foarte bogată în vestigii și are reprezentate toate perioadele istorice, de la paleolitic până la evul mediu. Arheologii au descoperit sticlărie, un tezaur de monede de argint, care poate fi văzut la Muzeul de Istorie din Tulcea, accesorii vestimentare, fibule, catarame, bijuterii, inele, cercei și multe alte obiecte.

La Ibida au fost descoperite și două basilici.

drumul-cetatilor-judetul-tulcea-slava-rusa-slava-cercheza-cetatea-ibida

În zona Slava Rusă-Slava Cercheză, vechile tradiții creștine au fost continuate de comunitățile de lipoveni, ale căror biserici sunt răspândite pe teritoriul celor două sate. Două dintre cele mai reprezentative biserici din Slava Rusă, sunt Uspenia și Vovedenia, ambele cu mănăstiri în incintă. Cele două obiective pot face parte dintr-un circuit cultural-religios.

În zonă se poate vizita și o moară de vânt, simbol al arhitecturii populare, o construcție de lemn de la începutul secolului XX.

De la Slava Rusă se pot realiza excursii cu bicicleta sau cu mașina spre rezervația naturală Pădurea Babadag-Codru, Pădurea Topolog și spre Complexul Lagunar Razim-Sinoe.

crap-la-protap-tavena-le-gafish-sarichioi

Pe traseul ”Drumul Cetăților”, turiștii pot face popasuri la numeroasele pensiuni și cherhanale din zonă, unde pot mânca produse tradiționale preparate din pește proaspăt, de către localnici.

 

 

The post ”Drumul Cetăților”, un traseu turistic de o zi, în județul Tulcea appeared first on Descopera Dobrogea.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.