Scriam zilele trecute de eșecul naționalei de fotbal seniori și a naționalei de tineret U21 a României. De fapt nu este doar eșecul celor din fotbal, este eșecul întregului sport românesc.
Cu excepția câtorva performanțe, mai ales în sportul individual, cum ar fi David Popovici și Simona Halep, la nivel de performațe pe echipe, putem enumera doar pe cei de la canotaj și tenis de masă ( dacă putem numi, sport de echipă).
La echipe de club, avem performanța echipelor de handbal, cea a fetelor de la CSM București și Rapid și a celor de la Dinamo București. În rest, nimic notabil.
Nu mai suntem o forță în handbalul mondial, nu mai suntem o forță în fotbalul european și mondial, nu mai suntem o forță în rugby ul european ( deși suntem la Cupa Mondială din Franța), nu mai suntem o forță la atletism, la gimnastică și lista poate continua.
Mulți spun că pricipala cauză pentru decăderea sportului românesc, este sub finanțarea.
Eu spun că este doar una dintre cauzele căderii. Și haideți să o luăm și să dăm exemple:
– sunt cazuri de finanțări excesive în unele sporturi și o sub finanțare în altele.
– sunt cazuri în care se plătesc comisioane de transfer, unor agenți de jucători din banii publici, care duce la înjumătățirea bugetului alocat pentru performanță.
– sunt cazuri de mărire artificială a salariilor unor jucători străini, pentru a întoarce comisioane unor conducători de cluburi.
– sunt cazuri de incompetență.
– sunt cazuri de lipsa pregătirii profesionale.
– sunt cazuri de cluburi a căror organigramă, este umplută cu pile și care sunt plătiți cu sume enorme și care mulți nici nu ajung la serviciu. Iar din 10 angajați, doar 5 muncesc cu adevărat.- sunt cazuri de umflare artificială a facturilor și de plăți fictive, a unor devize.
– sunt cazuri de suspiciune de blat.
Cum putem performa vreodată, cu atâtea probleme și cazuri de corupție?