Situată în antichitate între două lacuri sărate și în apropierea Mării Negre, Cetatea Halmyris de la Murighiol a fost denumită în trecut ”Sărătura”. În exteriorul cetății, la acea vreme, toate dealurile din jur erau împădurite și pe coasta lor până la Dunăre era așezarea civilă, căreia i se spunea ”Satul corăbierilor”. Acum, ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în mare așteaptă să fie cercetat și restaurat, deoarece ea a fost săpat doar în proporție de 20-25%.
Cetatea Halmyris, ”Sărătura” de la Murighiol
De-a lungul secolelor, Cetatea Halmyris a mai fost denumită Talamonium și Salmorus, toate cele trei nume fiind traduse prin sărătura sau sărăturile.
Numele îi vine de la golful cu apă sărată, care în antichitate se afla în zona cetății. Și acum există
Cetatea Halmyris, 3 denumiri și tot atâtea perioade de locuire
Fortăreața este datată din secolul VI î.Chr. Primii care au construit cetatea au fost geto-dacii și au locuit în ea până în secolul I î.Chr. Denumirea geto-dacă a cetății era Talamonium.
Din sec. I î.Chr. până în sec. II d.Chr. au locuit grecii în cetate, după ce au ocupat Pontul Euxin și au denumit-o Halmyris. În vremea aceea, marea era la aproximativ 3 km distanță, iar Dunărea curgea pe lângă fortăreață și de acolo se vărsa în mare.
”Cetatea Halmyris era ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în mare. În sec. II d.Chr. după ce au ocupat romanii Dacia, ulterior Dacia Pontică, Dobrogea, ei au făcut limes-ul Imperiului Roman de-a lungul Dunării, până în Germania, nordul Franței și nordul Spaniei, au reconstruit cetățile grecești și au făcut castre militare. Ei au folosit denumirea latină a cetății, Salmourus.
Ultima perioadă de locuire a cetății a fost romano-bizantină, între sec. IV și VII d. Chr., până aproape de anii 600. Bizantinii, care vorbeau greaca și latina, au revenit la vechea denumire a fortăreței, Halmyris”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
Halmyris, cetatea cu port și 14 turnuri de apărare
Forma cetății a fost inițial rectangulară, cu 4 intrări, câte una în fiecare punct cardinal. Cetatea Halmyris se întinde pe aproximativ 3 hectare, iar forma pe care romanii i-au dat-o castrului în sec. II arată ca un scut cu laturile alungite, cu vârful îndreptat spre Dunăre.
”La acea vreme, drumul imperial roman de frontieră limes pornea de la poarta de vest și mergea pe malul drept al Dunării până spre izvoare, în Germania Superior.
Intrarea în cetate se face prin poarta de vest, care are bastioane rectangulare la intrare și a fost concepută atât pentru circulația carelor cu cai, cât și pentru cea pedestră.
Cetatea avea zonă portuară, deoarece a fost construită între două lacuri, acum secate. Marea era în acea perioadă la 3 kilometri distanță, iar romanii au profitat de faptul că au multă apă în zonă și au făcut la Halmyris un mare port. Astfel, la începutul secolului II d.Chr., la Halmyris funcționa o importantă stație a flotei dunărene, denumită Classis Flavia Moesica sau Portul Veteranilor Marinari.
Acum, Dunărea este în stânga cetății, la aproximativ 2 km. Movilele care se văd de jur-împrejurul fortăreței sunt turnuri de apărare. Cetatea a avut 14 turnuri de apărare, dintre care 6 semirotunde și restul rectangulare. Turnurile semirotunde erau folosite de militarii care locuiau în cetate, ca depozite de muniție, echipament militar și alimente, însă doar câteva dintre ele au fost săpate.
Bastionul din stânga a fost restaurat în 2007 și când s-au înlocuit pietrele sfărâmate au fost găsite în zidurile acestuia, pietre funerare care pot fi văzute la intrarea în muzeu. Romanii care ocupaseră zona în sec. II, fiind păgâni au folosit la reconstrucția castrului pietre funerare din necropola așezării civile”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
”Satul corăbierilor” de la Murighiol
În exteriorul cetății, în antichitate, toate dealurile din jur erau împădurite și pe coasta lor până la Dunăre era amplasată așezarea civilă, denumită ”Satul corăbierilor”. Situată în partea de S-E a cetății și despărțită acum de drumul județean care ajunge până la Dunavățul de Jos, zona era dispusă ca într-un amfiteatru, pe dealurile Dunavățului.
Aici era amplasată așezarea civilă denumită Vicus Classicorum sau Satul corăbierilor, zonă care era împădurită la acea vreme cu pini și stejari.
Tot câmpul a fost scanat și astfel se știe că acolo există locuințe antice, însă nu s-au realizat săpături în exteriorul cetății, deoarece nu au fost alocate fonduri în acest sens.
În Cetatea Halmyris a fost descoperită o basilică episcopală
Pe drumul spre Poarta de Nord a Cetății Halmyris pot fi văzute ruinele unei basilici creștine timpurii. Edificiul a fost construit în prima jumătate a sec. IV p.Chr. după 324, când Constantin a devenit singurul conducător al Imperiului Roman.
”În august 2001 a fost descoperită în interiorul Cetății Halmyris o bazilică paleocreștină construită la jumătatea sec. IV, după creștinarea Imperiului Bizantin, după Constantin cel Mare.
Sub altarul ei s-a descoperit o criptă care a fost încuiată, pentru că unii vizitatori se iscăleau pe ea.
În criptă, pe 15 august 2001 au fost descoperite moaștele a doi martiri, preotul Epictet și monarhul Astion. Inițial, cei doi au fost exilați de împăratul Dioclețian din Nicomedia, în prezent orașul Izmit din Turcia. Ei au continuat să propovăduiască creștinismul aici și din această cauză au fost decapitați pe 8 iulie 290 d.Chr., în perioada împăratului Dioclețian.
Acum, la 500 de metri de cetate se construiește mănăstirea Halmyris, care va fi cea mai mare mănăstire din Dobrogea. Două racle cu o parte din moaștele celor doi martiri se află în interiorul viitorului lăcaș de cult”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
Lângă basilică se află termele romane, băile particulare ale castului, dar și barăci care găzduiau o parte a garnizoanei de la Halmyris.
Halmyris, o cetate impresionantă, cu multe povești captivante
În timpul săpăturilor făcute la Cetatea Halmyris, cercetătorii au făcut descoperiri interesante.
La intrarea în castru, în partea stângă, este o piatră rectangulară care era un bazin folosit pe post de cristelniță, după ce s-au creștinat bizantinii.
Tot în partea de vest a cetății, în zona dinspre uscat, au fost descoperite multe pietre inscripționate, de unde s-au aflat o mulțime de povești.
Potrivit uneia dintre ele, în paralel cu Dioclețian domnea un anume Valerius Maximus, a cărui soție se numea Valeria. Ea sculpta în os și făcea diferite obiecte, agrafe, brățări și alte bijuterii. Acolo, pe acea piatră inscripționată scrie că Valeria avea și ucenice pe care le învăța meșteșugul artelor.
În timpul cercetărilor, arheologii au găsit și clădirea în care se pare că a funcționat comandamentul, o încăpere de 38/17 metri, denumită ”Principia” sau camera principală. În incinta respectivă a fost descoperită o piatră masivă, cu o scobitură în mijloc, ca un fel de recipient.
În perioada romano-bizantină, când deja se instalase creștinismul, ei țineau în piatră apă sfințită. Se presupune că, de câte ori comandantul își aduna soldații la ședințe sau când își pregătea strategiile de luptă, îi punea pe soldați să își scalde acolo degetele, un fel de ritual de purificare, în semn de spălare a păcatelor.
Turnul 12 este un alt obiectiv interesant, care a funcționat ca turn de apărare, dar a suferit un incendiu devastator. Când a fost descoperit, în 2005-2006, zidul era foarte afumat și erau arse bucăți mari de grindă. Romanii au nivelat zona, pentru că așa se întâmpla cu orice obiectiv distrus și construiau deasupra altceva. La turnul de apărare au nivelat zona și au făcut o simplă locuință, lângă care s-a descoperit și un pavaj din piatră.
Aceeași soartă a avut-o și Turnul 2, care inițial a fost punct vamal. El a ajuns tot o simplă locuință târzie.
În timpul cercetărilor a fost descoperită și locuința comandantului, un apartament cu două camere și o sufragerie. Dormitoarele se încălzeau printr-o sobă oarbă, care era prin zid și facea căldură în ambele camere.
Între mănăstirea care se află acum în construcție și cetate se află necropola timpurie. Acolo au fost făcute săpături doar în anul 2005 și s-au descoperit cuptoarele în care se făcea cărămida pentru pavaje.
Poarta de Vest, zona de intrare în Cetatea Halmyris
În evoluția Porții de Vest a Cetății Halmyris au fost identificate trei faze principale. Prima fază, care este datată înainte de domnia lui Traian, până la începutul sec. III p.Chr., corespunde unei porți late de 3,50 m, flancată de două turnuri rectangulare construite din blocuri de calcar de mărime ciclopică, ridicată de detașamente din Legiunea I Italica și a IX-a Claudia.
În faza a doua, în sec. III p.Chr., poarta a fost transformată într-un complex de tip curte interioară din motive de eficiență și conform noilor cerințe tactice.
Faza a treia, la sfârșitul sec. II-sec. VI p.Chr. a adus schimbări drastice planului porții. Structurile anterioare au fost complet demantelate și în locul lor a fost construită o curte interioară rotundă, cu două intrări succesive. Accesul era precedat de două bastioane masive din piatră și mortar așezate de o parte și de alta a intrării. Bastioanele, de pe care se mânuia artileria, erau separate de zidul de apărare prin două coridoare boltite.
Între cele două bastioane ale Porții de Vest s-au descoperit 5 pietre inscripționate și de acolo s-au aflat multe lucruri, atât numele portului, cât și pe cel al așezării civile, cu descrierile de rigoare, ba chiar și numele câtorva primari care, probabil, făcuseră ceva pentru comunitate.
”În prima fază, în perioada geto-dacă, fortăreața nu avea cele două porți capcană, ci un șanț cu apă. De fiecare dată erau foloseau strategii diferite pentru apărare. Apoi au renunțat la șanțul cu apă și au făcut porți duble și au format o capcană.
Unde este zidul de incintă erau două valuri de apărare și, la un moment dat, într-unul dintre ele au fost descoperite o mulțime de chiupuri și ne întrebam de ce își făceau provizii în afara cetății. De fapt, ei au băgat chiupuri goale în șanț, iar când dușmanii veneau călare, caii își rupeau picioarele în chiupurile acelea, dar cu siguranță nici călăreții nu erau prea fericiți. Și aceasta era o strategie de luptă”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
Poarta de Nord a fost construită pentru accesul pietonal
Poarta de Nord a Cetății Hamyirs era folosită dinspre apă și este singura care are bastioane semirotunde la intrare. Pe acolo intrau corăbiile care veneau de pe mare și apoi erau descărcate mărfurile. După ce Dunărea a fost colmatată și nu au mai intrat corăbiile până la poartă, aceasta a fost blocată pentru a nu mai fi păzită și s-a făcut o zonă portuară în exteriorul cetății, de la poarta de nord până dincolo de terme, la turnul numărul 2.
Poarta de nord a fost construită pentru accesul pietonal și era orientată spre Dunăre. Cercetările arheologice au permis stabilirea a trei faze de construcție distincte.
Turnul 2, aflat în apropierea acesteia, era folosit ca un punct vamal, de control. Pe acolo introduceau mărfurile din zona portuară în cetate, erau verificate, depozitate și ulterior împărțite militarilor care lucrau în castru.
Termele romane, un alt obiectiv interesant al Cetății Halmyris
Termele romane au fost descoperite în Cetatea Halmyris între 1980-1987 și sunt lucrate foarte ingenios. Se păstrează încă foarte bine cele două căzi, caldarium și frigidarium și zona saunei, cu pardoseală din cărămidă. Pereții fiind dubli, căldura circula printre ziduri și pe sub pardoseală și ajungea în zona saunei.
”La terme făceau baie doar militarii care locuiau în castru. Deoarece nu aveau ape termale, apa era încălzită cu foc. Termele sunt formate din 3 bazinete, ”tepidarium”, soba cu bazinul în care se încălzea apa, apoi îi dădeau drumul în ”caldarium”, bazinul de apă caldă în care se îmbăiau și ulterior se clăteau la ”frigidarium”, bazinul cu apă rece care este comun cu sauna. Sistemul de încălzire al termelor era tip hipocaust, se încălzeau pe sub pardoseală și aveau pereții dubli”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
Muzeul Cetății Halmyris păstrează vestigii găsite în fortăreață
În Muzeul de la Cetatea Halmyris pot fi văzute o parte din amforele și ulcelele mici în care erau păstrate în antichitate, uleiuri și vinuri.
Tot acolo, poate fi observată și o amforă datată din sec. IV. La intrarea în muzeu sunt expuse și câteva pietre funerare. Una dintre ele a aparținut lui Marcus Ulpius Marcelinus, care și-a realizat monumentul funerar înainte de a muri. Pe piatră scrie: ”Eu, Marcelinus, dedic această piatră funerară mie însumi, soției mele, Claudia Bersile și celor născuți.”
În muzeu este expusă și o amforă descoperită în anul 2018. Aceasta a fost găsită lângă punctul vamal de la Poarta de Nord, într-un fel de depozit de alimente.
În Cetatea Halmyris pot fi văzute barăcile în care locuiau militarii
Barăcile cercetate până în prezent sunt situate în latura vestică a orașului și găzduiau o parte a garnizoanei de la Halmyris. Au fost identificate și cercetate patru barăci din secolul VI p.Chr., aflate în zona de vest a zidului de incintă.
Acestea au fost construite pe fundații ale unor edificii, care au fost refolosite atât din punct de vedere al planului, cât și al tehnicii de construcție.
Baraca nr.2 este cea mai lungă dintre ele, iar structura internă indică faptul că a aparținut unui ofițer de rang superior. Zidul de nord, format din blochete din piatră și cărămizi, încă vizibil, a fost distrus la sfârșitul sec. VI p.Chr. datorită unui cutremur.
Baraca nr.3 este cea mai mare și mai bine păstrată dintre cele cercetate până în prezent. Săpăturile au demonstrat că a fost utilizată fără întrerupere din sec. IV p.Chr. până în sec. VI p.Chr.
O stradă delimita zona dintre barăci și basilică, dar spre mijlocul sau în a doua jumătate a sec. VI p.Chr. a fost blocată cu ajutorul unor vase de depozitare de dimensiuni mari, numite dolia.
Cetatea Halmyris se află într-o stare accentuată de degradare
Cetatea Halmyris a fost săpată doar în proporție de 20-25%, din 1981 când au început săpăturile, până acum doi ani când au fost efectuate ultimele cercetări arheologice.
Deoarece nu a fost consolidată, Cetatea se află într-o stare avansată de degradare. Pe zidul de incintă, pe care se circulă foarte mult, deoarece este unul dintre traseele pe care merg turiștii, deja s-au deplasat pietrele, astfel că acesta se deteriorează pe zi ce trece.
Consilul Județean Tulcea trebuie să acceseze fonduri pentru reabilitarea sitului arheologic
Sunt multe cetăți în județul Tulcea, însă cercetarea acestora avansează extrem de anevoios, din cauza lipsei unei finanțări mai generoase. Cetatea Enisala este obiectivul cel mai bine pus în valoare și cel mai vizitat dintre toate fortărețele din Tulcea, însă locul pe care este amplasată Cetatea Argamum-Orgame din Jurilovca este considerat a fi cel mai spectaculos.
”Pentru pregătirea adecvată a lucrărilor de conservare, restaurare și punere în valoare necesare, am câștigat o finanțare pentru întocmirea proiectului faza D.A.L.I. (Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie): Proiectul “Parcul arheologic Halmyris-Murighiol. Conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris”, implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice.
Acest proiect trebuie să se desfășoare până în noiembrie 2021 și să fie baza accesării de către Consiliul Județean Tulcea, administratorul sitului, de fonduri europene pentru punerea sa în operă.
Precizez că acest proiect are ca obiect întocmirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie într-un sit arheologic de amploare și prezintă obiective de complexitate maximă, dar nu reprezintă lucrările propriu-zise de conservare și restaurare. Acestea, în cazul în care va fi obținută finanțarea vor necesita un buget estimat de cel puțin 5-6 milioane de euro și o perioadă de realizare a lucrărilor de 3-5 ani.
Ar fi de precizat că zona de interes a șantierului arheologic Murighiol cuprinde întreg arealul comunei, nu doar situl Cetatea Halmyris.
Dată fiind situația de fapt, lipsa forței de muncă pe plan local, implicarea minimală a autorităților și instituțiilor statului și lipsa de interes pentru necesitățile obiectivelor de patrimoniu, cel mai probabil va fi necesară abordarea unei formule de cooperare cu străinătatea, pentru partea de cercetare.
Există discuții în acest sens, cu mai multe instituții cu care am desfășurat în ultimii zece ani proiecte de cercetare în alte situri din România”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. Cristina-Georgeta Alexandrescu din cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, responsabilul științific al sitului.
În zonă mai există alte 3 cetăți care nu au fost cercetate
În apropierea Cetății Halmyris mai există alte 3 fortărețe, care nu au fost cercetate. Este vorba despre Salsovia situată spre malul Dunării, în Mahmudia, AdStoma în satul Dunavăț și Grațiana, la 7 km distanță de Halmyris, pe vremuri amplasată pe malul lacului Razim, acum aflată pe malul unui canal.
The post Cetatea Halmyris, ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în Marea Neagră appeared first on Descopera Dobrogea.