Salutare om frumos!
Pornim de la două simple definiții cum ar fi :
Ignoranța reprezintă o lipsă de cunoștințe elementare, derivând din lipsa de învățătură. Eliminarea ignoranței se face prin educație.
Indolența reprezintă o stare de apatie, delăsare, indiferență, nepăsare, pasivitate.
Cu ajutorul acestor definiții haideți să ne analizăm o mică parte din modul în care ne comportăm, fără să ne gândim la consecințele create în urma acestuia. La un moment dat în viețile noastre, toți trecem prin perioade de ignoranță și indolență. Să luăm un exemplu simplu: atunci când avem un vocabular sărăcăcios, îl îmbogățim învățând cuvinte noi, înțelegând expresii pe care le-am folosit eronat, ne dezvoltăm abilitatea de a vorbii cursiv, coerent, facem cumva și ne observăm ignoranța, căutând în mod continuu să părăsim acea zonă, citind cărți, urmărind modul de exprimare al altor persoane, toate aceste acțiuni fiind propulsate de dorința noastră de a fi mai buni, de a ne îmbunătății propria viață, de curiozitatea noului. Mai sunt și acele momente când facem apel la indolență și rămânem în ignoranță, din neputința momentului, alunecăm cu ușurință în rutină și fără rea voință ieșim din starea de observator. Nimic greșit pînă aici în opinia mea, deoarece aceste devieri ne ajută să cunoaștem și să ne cunoaștem. Alegerea de a rămâne indolenți față de noi înșine, față de viață, reprezintă greșeala intenționată fără de scuză.
Ce scuză ne putem găsii atunci când nu vrem să revenim cu atenția la noi, atunci când ne hrănim cu grija față de ce fac alții, ne grăbim să judecăm și ne place să fim părerologi de meserie. Cum se face că viețile altora le știm cu lux de amănunte însă despre noi nu știm nici măcar ce ne place sau displace, ce ne doare sau ne-alină? Cum se face că atunci când vine vorba de a face ceva cu noi și pentru noi, brusc ne cuprinde lenea și venim cu o explicație de toată pomina: ”La ce bun, și așa viața e așa cum e, grea, plină de sărăcie și boală!”
Ne place indolența!
Ce avem de pierdut dacă suntem atenți la noi și recunoaștem faptul că în permanență avem de învățat ceva, de pus în practică și de experimentat, de observat când ne abatem de la șoseaua principală și o luăm prin arătură, unde evident că drumul este plin de bolovani, praf și gropi, ciulini, mărăcini și alte obstacole?
Vă sună cunoscut vre-una dintre afirmațiile :
”Cine eu!? Eu n-am judecat pe nimeni niciodată!”, ”Cine eu!? N-aș face așa ceva niciodată!”
Am făcut-o de nenumărate ori, în diferite moduri și încă mă trezesc în situații cînd alunec în astfel de momente însă pentru mine este foarte important să mă observ, să ies din ignoranță și indolență, să mă reîntorc cu atenția către situațiile și aspectele unde am făcut exact ceea ce am susținut că eu nu ………………
Cu toții greșim, este firesc, procesul de învățare implică greșeala însă ce facem cu greșelile este important, le repetăm și rămânem în ignoranță sau lucrăm să înțelegem cum și de ce le-am făcut, renunțând la indolență.
Tu ce alegi să faci pentru tine omule?
Mihaela Sidău – lucrător prin arte combinate, terapeut prin terapii alternative și asistent medical